Florin Nedelea, dat afară din Primăria Reșița

Telenovela parcărilor are și acum urmări atât asupra reșițenilor, cât și asupra celor care au fost neatenți atunci când au semnat documentele. După ce a fost destituit din funcție, de astăzi, Florin Nedelea nu mai trebuie să se reîntoarcă nici la lucru.  

Fostul șef al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Reșița a plătit cu funcția și cu locul de muncă pentru faptul că a semnat procesul verbal de acordare a parcărilor cu plată, fără să analizeze documentul înainte. Astfel că, vineri, edilul-șef, Mihai Stepanescu, i-a desfăcut constractul de muncă, iar de astăzi omul nu mai trebuie să vină la serviciu. “Personajul principal care a dus la această stare de lucru este Florin Nedelea. I-am desfăcut contractul de muncă. Cu cei care nu respectă legea, nu stau de vorbă”, a declarat primarul orașului, Mihai Stepanescu.

Acesta subliniază faptul că acel contract semnat nepotrivit, de fostul șef de la Patrimoniu, nu se poate pune în aplicare. “Este semnat de un coleg destituit! Firmele nu pot încasa banii, oamenii sunt nemulțumiți, iar Primăria, prin noua conducere a aceluiași serviciu, are de dat explicații și este greu de găsit răspunsuri. Am evitat un posibil litigiu”, a adăugat Mihai Stepanescu.

Până una alta, cele două proiecte de hotărâre care s-au referit la micșorarea parcajelor cu plată din oraș au fost respinse de aleșii locali. Așa cum “Express de Banat” a mai scris, reșițenii au de suferit, iar starea de confuzie și incertitudine încă le dă peste cap ziua, atunci când trebuie să își parcheze mașina în oraș.