Fostul preşedinte din Valea Domanului a fost scos de sub urmărirea penală în cazul dezafilierii Universităţii Craiova!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cristian Bobar nu va ajunge în faţa instanţei ca urmare a faptului că a votat pentru dezafilierea clubului din Bănie. Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt singurii trimişi în judecată!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a preşedinţilor FRF şi LPF, dar i-a scos de sub urmărirea penală pe toţi membrii Comitetului Executiv care au votat pentru dezafilierea Universităţii. În sarcina celor doi şefi ai fotbalului românesc s-au reţinut mai multe infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

,,Având în vedere că membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (alții decât inculpații Mircea Sandu și Dumitru Dragomir) prezenți la ședința din 20 iulie 2011 și-au exercitat votul referitor la excluderea S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. numai ca urmare a exercitării influenței și autorității de către Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, fără a fi în deplină cunoștință de cauză referitor la conținutul a ceea ce s-a susținut că este o abatere disciplinară gravă, față de aceștia (10 persoane fizice) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală”, precizează DNA. În această situaţie se află şi Cristi Bobar, fostul preşedinte al FCM Reşiţa, reprezentant al echipelor de Liga a III-a la acea vreme în Comitetul Executiv. ,,Eu am fost liniştit. Ştiam că sunt nevinovat şi nu aveam motive să-mi fie frică. Am votat în baza unor documente puse la dispoziţie şi situaţii prezentate de jurişti. Eu am avut mari necazuri din cauza acestui scandal. Ştiţi foarte bine că eu am fost citat la DNA pentru audieri cu două zile înainte de nuntă. Sper să se încheie cu bine şi pentru domnii Mircea Sandu şi Mitică Dragomir”, a declarat Bobar pentru expressdebanat.ro.

Ce spune DNA-ul!

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a hotărât excluderea provizorie a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. Excluderea a fost pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, inculpații Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.

Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului.

untitled design set 970x90 px

Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federației Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011.

Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”.

Concret, urmare a deciziei de excludere a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. din Federația Română de Fotbal, contractele civile dintre S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului. Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei.

Suma respectivă de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 2 București.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Cand a fost ales ca membru al Comitetului Executiv a FRF, iubitul nostru presedinte Cristian Bobar a declarat intrun interviu ca “nu voi vota CU turma!“. CU toate ca in 20 iulie 2011 au fost membri ai CE a FRF care au votat impotriva excluderii Universitatii Craiova, Cristian Bobar a votat CU… turma!

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Intrucat la transpunerea textului comentariilor cititorilor in locul cuvantului “CU“, apare persuasiv scris “see you“din cauza unei programari eronate, atrag atentia celor ce scriu comentarii sa foloseasca cuvantul “CU“ CU litera mare….

  3. ady says:

    Daca voteaza nu e bine,daca nu voteaza iara nu e bine,daca pleaca la o echipa iara nu e bine,cand a fost la Resita,iara nu a fost bine,luxphotofuchs nu ai de gand sa mai termini cu prostiile aste?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/