Foștii parlamentari cărășeni, „arși” la veniturile uriașe. Vezi câți bani le mai aduce pensia în buzunare!

Pensiile colosale ale foștilor parlamentari bagă sub radical până și veniturile de care beneficiază bătrânii care au muncit toată viața pe funcții înalte. Mai mult, comparativ cu cele mai mici pensii din județ, banii primiți de deputații și senatorii cărășeni „lăsați la vatră” reprezintă sume imense.

În Caraș-Severin beneficiază de pensii trei deputați și doi senatori. Valoarea medie la care se învârt veniturile acestora la bătrânețe este în jur de 2.500 de lei/lună. Sumele au fost și mai mari, dar schimbarea Legii pensiilor care îi vizează pe foștii parlamentari le-a mai tăiat din leafă.

În timp ce mulți dintre pensionarii cărășeni își împart cu greu cei 300 de lei primiți lunar, foștii deputați de Caraș-Severin au în buzunare sume de opt ori mai mari. Fiecare dintre cei trei deputați lăsați la vatră primește în medie 2.500 de lei.

Cei doi senatori de Caraș-Severin nu se pot plânge nici ei de lipsa banilor, și asta pentru că fiecare dintre ei primește lunar o sumă medie de 2.000 de lei.

Și urmașii celor care au reprezentat cândva județul în Parlamentul României adună roade bogate în urma muncii depuse de apropiații lor pe scaunele moi de la centru. Un singur urmaș beneficiază de pensie în Caraș-Severin, valoarea acesteia fiind de 1.220 de lei.

S-a mai tăiat din pensie!

Sumele sunt însă mici comparativ cu ce primeau până nu demult foștii parlamentari de Caraș-Severin, pentru că legea care-i făcea privilegiați în comparație cu restul românilor ieșiți la pensie s-a modificat, limitând veniturile foștilor deputați și senatori. Astfel că salariile actuale, prezentate de Express de Banat, astăzi sunt mai mici, în medie, cu 1.000 de lei.

Dacă înainte de 2010 algoritmul de calcul al pensiilor presupunea și 80 la sută din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de pensionare, lucrurile stau cu totul altfel astăzi.

Inițial, pensia parlamentarilor era calculată în baza legii specifice 96/2006. Astfel, pensiile erau calculate pe legea magistraților. Apoi s-a schimbat modul de calcul. Aceste pensii au fost practic recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii pe algoritmul de calcul specific sistemului public de pensii. Mai exact, parlamentarii nu mai dispun de acei 80 la sută și practic, pe baza noului mod de calcul, primesc mai puțini bani” , a explicat Dorin Brăilă, directorul executiv al Casei Județene de Pensii.

În județul Caraș-Severin, foștii parlamentari ieșiți la pensie sunt: Gheorghe Pavel Bălan, Ion Vela, Haralambie Cotarcea, Dan Rasovan și Corneliu Sturza. De amintit însă că printre cei care au mai reprezentat cândva județul la centru sunt și Ioan Talpeș sau Mona Muscă.

Comments

  1. Petre Mihai says:

    Articol plin de răutate și de mânie proletară. Egalizarea veniturilor și comparația între diverse categorii profesionale era o caracteristică a regimului comunist.
    Problema trebuie altfel analizată. Nu pensiile foștilor parlamentari (care ține cont de toate stagiile de cotizare la fondul de pensii) sunt mari (2.500 lei este o sumă aproape decentă) ci celelalte pensii sunt mici, foarte mici. Aici este slăbiciunea statului care nu reușește să creeze destule locuri de muncă care să poată asigura un fond de pensii acceptabil. Indiferent de profesia avută sau de funcțiile deținute de-a lungul timpului pensia nu ar trebui să fie mai mică decât salariul avut întrucât nu ar trebui ca nivelul de trai să scadă pentru nici o persoană.
    Și, în general, cu unele excepții nerușinate, nu salariile majorității directorilor sunt mari, ci celelalte salarii sunt foarte mici.
    Și, din alt punct de vedere, analizele en-gros nu sunt relevante ele reușesc doar să creeze o stare de dezbinare nedorită și nefirească.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/