Fostă judecătoare, nota 3 la admiterea în Barou! Despre cine este vorba?

După ce a activat mai mulți ani în cadrul Tribunalului Caraș-Severin, aceasta s-a pensionat, dar nu s-a putut îndepărta prea mult de domeniu, astfel că a decis să se înscrie la concursul de primire în profesia de avocat.

Examenul a avut loc pe data de 15 septembrie, iar rezultatele pe care le-a obținut fostul magistrat după ce ani a rând s-a pronunțat în dosare care au vizat litigiile de muncă în Caraș-Severin stârnesc mirare în rândul avocaților cărășeni.

Judecătoarea vizată este nimeni alta decât soția fostului medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, Sebastian Telbis. În cazul acestuia,  magistraţii de la Arad l-au condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, fiind reţinute 291 acte materiale. În plus, judecătorii au decis că este cazul să îl lase și fără o parte din averea extinsă pe care acesta a dobândit-o.

Soția acestuia, Luminița Telbis, pensionată recent, a luat decizia să rămână, totuși, în breaslă și s-a înscris la examenul de admitere în Barou.

gif card de energie dacus 1000x100

Notele pe care aceasta le-a obținut sunt: 3 la Drept Civil, 8 la Drept Procesual Civil, 7 la Drept Penal și 6 la Drept Procesual Penal. Rezultatul final al examenului este RESPINS, potrivit www.unbr.ro.

În timp ce familia Telbis încearcă să se reorganizeze în urma amplei acțiuni derulate de procurori, miile de pensionari din Caraș-Severin au încă probleme în ce privește controlul medical, din cauză că activitatea Casei Județene de Pensii este încă blocată.

Directorul instituției, Dorin Brăilă, spune că niciun medic nu s-a arătat interesat să ocupe posturile rămase libere până acum, iar acest lucru îngreunează derularea activității. ,,În luna decembrie va fi organizat un nou concurs pentru încadrarea unui medic la Casa de Pensii”, a spus Brăilă.

Muzeul TM

Comments

  1. Ppa says:

    3 ce ? Poate 30.000. Cand era fata mare. Acum sare de 70.000. Informatia este pe surse, asa cum scriu si ziaristii.

  2. lupu says:

    O panarama de judecătoare, a dat sentințe după ureche și a distrus carierele unor oameni

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/