Florin Pera revine în Liga Națională!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Fostul antrenor al CSU Reșița, echipă pe care a promovat-o în 2009 în Liga Națională de handbal feminin, revine în forță în primul eșalon. Florin Pera este noul antrenor al echipei „U” Cluj.

Dat afară pe ușa din dos de la HCM Roman, chiar în ziua în care devenea tată, Florin Pera a luat o scurtă pauză, iar din această lună se ocupă din nou de pregătirea unei echipe din Liga Națională. Provocarea a venit din Ardeal, de la „U” Cluj, urmând să debuteze oficial cu un meci de foc, pe 9 noiembrie, cu liderul surpriză al campionatului, Dunărea Brăila.

„Sunt bucuros să revin la conducerea unei echipe din prima ligă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre una dintre echipele de mare tradiţie ale handbalului românesc. Provocarea este mare, am la dispoziţie un lot tânăr, dar cu jucătoare de mare perspectivă pentru handbalul românesc. Sper să reuşim să mişcăm lucrurile spre cât mai bine, în cât mai scurt timp, pentru a readuce Clujul între echipele din prima jumătate a clasamentului”, a declarat cărășeanul Florin Pera, citat de Sport Sud Est.

untitled design set 970x90 px

Născut la Caransebeș, Florin Pera va împlini 37 de ani pe 18 noiembrie. Are în palmares două promovări în primul eșalon cu două echipe din Reșița (în 2004 ca jucător al echipei UCM Reșița și în 2009 ca antrenor al echipei feminine Universitatea Reșița). De asemenea, CV-ul său cuprinde și alte echipe feminine de prim eșalon, Mureșul Târgu Mureș, Cetate Deva, CSU Neptun Constanța și HCM Roman. Florin Pera a fost secundul lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică a naționalei feminine de handbal a României.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/