Fiul primarului din Ciclova Română a fost condamnat definitiv

Curtea de Apel Timișoara a hotărât condamnarea lui Ioan Adrian Percea, fiul primarului Puiu Percea de la Ciclova Română, la o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la fals intelectual, toate trei în formă continuată.

În cazul lui Ioan Adrian Percea instanța a ținut cont, la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pe parcursul termenului de supraveghere, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei comunei Ciclova Română sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100

Instanța a mai luat „act că inculpatul a achitat parțial prejudiciul cauzat părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv suma de 147.012 lei. Admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și obligă inculpatul Percea Adrian Ioan la plata sumei de 289.355,43 lei, cu titlu de despăgubiri civile rămase neachitate, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii – majorări, penalități, dobânzi – care se vor calcula de la data efectuării fiecărei plăți și până la data plății integrale a creanței principale. Dispune desființarea totală a înscrisurilor falsificate. Obligă inculpatul Percea Adrian Ioan la plata sumei de 4.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se mai arată în sentință.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/