Firmele lui Chebuţiu încă dictează strategia UCMR

Specialiştii în insolvenţă care au analizat activitatea foştilor manageri Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au descoperit lucruri mai mult decât interesante, toate acestea aflându-se acum dosarul de insolvenţă care vizează uzina reşiţeană.

Buletinul procedurilor de insolvenţă se referă şi la legătura dintre UCMR şi SC Hydro Engineering SA, societate la care administrator era şi este Lăcrimioara Chebuţiu, soţia fostului preşedinte-director al uzinei reşiţene. SC Hydro Engineering SA a “cumpărat” în 2010 Vila Renk şi mai multe terenuri de la UCMR, dar despre vânzările cu cântec din patrimoniul uzinei vom vorbi în zilele următoare.

Altceva este mai important în momentul de faţă pentru UCMR şi anume, faptul că uzina nu poate încheia contracte fără Hydro Engineering. Cel puţin aşa se arată în analiza făcută de VF Insolvenţa SPRL. “În activitatea sa curentă, UCMR este obligată să contracteze proiecte împreună cu Hydro Engineering SA, pentru a putea folosi documentaţia tehnică necesară, pierzând astfel venituri importante”, se arată în raport.

Mai mult decât atât, firma familiei Chebuţiu face bani pe baza documentaţiei făcute ani de zile de UCMR. “În activitatea sa, Hydro Engineering foloseşte documentaţia tehnică specifică realizată de-a lungul timpului de UMCR, pentru a cărei preluare nu au fost percepute costuri de transfer şi nici plata unei redevenţe pentru imobilizări necorporale”, se precizează în acelaşi document.

Cu alte cuvinte, firma familiei Chebuţiu face bani pe spatele muncii ucemeriştilor. Dacă UCMR vrea să încheie vreun contract are nevoie de documentaţie, culmea, pe care au realizat-o angajaţii săi, trebuie să plătească bani grei către Hydro Engineering.

Comments

  1. pensionar says:

    Domnule ziarist articolul tau este tendentious si loveste in noi proiectantii nu in Adrian Chebutiu sau Adrian Preda. In urma cu ceva vreme a aparut un articol in presa care lasa sa se intelega cat de prosti sunt inginerii pregatiti de facultatea resiteama, iar presa si-a exprimat opinia. Sper ca esti de buna credinta si ne iei si noua apararea, nu ne dedigrezi prin acest material vadit tendentious, de scandal indreptat impotriva a doua persoane care au fost retinute in vederea cercetarii si nu au fost condamnate. Probabil ca daca nu erau arestati acum nu mai erau de interes. De ce ne umbresti munca pe care o facem din placere, pentru ca proiectam hidrogeneratoare unicate in lume. Vreau sa cred ca stii ca in domeniul nostru se creeaza unicate nu produse de serie, dar e greu de inteles ca tu realizezi acest lucru trecand de la un simplu gazetar de evenimente sportive la o treba care cere multe inteligenta si discernamant. Articolul tau este scris doar de dragul de a scrie, pentru ca nu se ridica la nivelul articolelor investigatorilor de presa din ziarele consecrate din Romania. Te rugam, lasa istoria sa apartina trecutului cu care ne madrim, când impreuna cu UCMR am facut amenajarile hidroenergetice cerute de Ceausescu. Tor cu UCMR am facut si restul unicatelor pana când Domnul Obadau s-a gandit ca orgoliul personal nu ii mai permite sa lucreze cu noi.
    Scumpul meu, poate te gandesti sa ne spui si de tentativa domnului Obadau de a ne determina sa placam de la institute si sa formam o echipa proprie ca pe vremuri. Degeaba a incercat Puichita sa ne ofere salarii mai mari, sau fostul nostru director sa ne incoloneze într-o sambata si o dumninica in sediul firmei lui de la Institutul de proiectari de la Nera, cu un etaj mai jos de unde scriai tu la 24 Ore, ca nu a reusit. Dragule te informez ca desenele fostilor colegi, iesiti la pensie, create cum spui tu de UCMR-isti, trduse din ruseste pe proiectele URSS, se gasest in mai multe seturi imprastiate pe la toate hidrocentralele din tara, pentru ca trebuiau sa le construiasca, sau prin toate sectiile de la UCMR care avea nevoie de desene de executie pentru piese. Daca se doreste se poate reface toate istoria, doar atat, pentru ca orice proiect nou nu se mai ca pe vremuri ci pe calculator cu licentele necesare. Uite asa ajungi si tu sa intelegicat ce greu este pentru UCMR sa achizitioneze toate calculatoarele cu licentele de proiectare, e mai bine sa le ia de la noi fara sa mai platesti vre un leu. Nu este problema noastra a proiectantilor ca Domnul Obadau din orgoliu personal nu mai doreste sa faca productie pe proiectele noatre, nu ale Domnului Chebutiu. Cand am participat la licitatie am castigat-o in comun, nimeni nu doreste sa faca productia la UCMR si proiectul la firma cucu din Romnia, care nu are aceiasi credibilitate ca societate in care lucrez. Nu ne mai minti, nu Chebutiu nu da voie sa se faca proiectele ci beneficiarul care nu ne doreste decat impreuna. Sincer mi-e rusine ca strainii ne vor la comun UCMR institute de proiectari si voi ne vreti despartiti. Nu uita ca nimic nu apartine UCMR-ului cum nimic nu iti apartine nici tie, cu ce ai venit pe lumea asta, tot cu aia pleci. Diferenta dintre mine si tine este ca eu ajung undeva unde sunt oameni buni, iar tu poti ajunge sa intretii in continuare cazanul cu smoala.

  2. naspa says:

    Interesant, dar nu vad vreo prea mare dezvaluire in articolul de azi. Asteptam explozia de dezvaluiri daca exista.
    Daca ne-ai spune ca sunt microfoane in anumite birouri de la anumite firme poate ne-ai mai capta atentia, dar ce scrii acum stiu toti angajatii.
    Asteptam noutati in cursul zilei de azi.

  3. naspa says:

    pensionare
    Lasa-i pe altii sa vorbeasca de proiectarea pe calculator, pe cei care chiar se ocupa cu asa ceva.
    Ai uitat cand il tineai de fustita pe Toader pe care acum il critici?
    Daca UCMR vrea sa faca proiectare moderna va reusi pentru ca existas persoanl care la un semn pleaca de la HYE la UCMR chiar daca au fost obligati sa semneze anumite hartii.
    Intreeaba-te de ce pleaca tinerii dupa ce au fost instruiti?
    Normal ca trebuia sa ramana UCMR impreuna cu HYE dar cred ca doar orgoliul a impiedicat acest lucru.
    Intreaba-ti colegii proaspeti masteranzi daca au dat spaga la vreun profesor. Daca apreciezi scoala de aici de ce ani de zile nu ati stimulat angajatii tineri? De ce nu v-ati luptat pentru ei? Sindicatul ce face, aveti asa ceva? Acum e prea tarziu.

  4. DINA says:

    CETATENE ,GAGA (asa face tanti gasca) stanciu,ESTI CEL MAI PENIBIL,, OM” !!!!!!!!!

  5. gusti says:

    Am auzit ca au fost dati afara oameni pregatiti de la institutul de proiectari, altii au plecat de buna voie. cu cine se mai face proiectare acolo, cu pensionarii si mai 2-3 proiectanti? Vorbea unul de calculatoare si licente. cat costa licentele alea si cum s-a facut instruirea angajatilor astfel sa treaca de la planseta la calculator si cati proiectanti instruiti mai sunt in firma? Daca merge asa de bine institul de proiectari putem sa venim sa ne angajam si cate zile pe saptamana se lucreaza?

  6. cetatean says:

    Mai oameni buni, eu nu va inteleg. Vorbiti de Chebutiu si Preda ca au falimentat Resita si UCMR-ul fiind numiti la privatizare sa conduca UCMR-ul cu datoriile facute de Obadau. Vorbiti de externalizari de firme care au fost facute cu acceptul actionarului si cu acordul lui Obadau fiind vicepresedinte in consiliul de administratie si dandusi acorul pentru aceste lucruri. Cereti conducerii UCMR sa va pun al dispozitie precesele verbale ale acestor sedinte sa vedeti cu a votat Obadau, pentru ca erau cate 5 oameni la aceste sedinte. In alta ordine de idei cat a fost Chebutiu si Preda la UCMR au fost contracte, aveam de lucru, se faceau angajari si perspectivele erau foarte optimiste. Acum cand este Obadau la conducere din pacate nu mai avem nimic, nici contracte, nici de lucru iar bani ii luam la timp dar intrebarea este din ce. Din vanzarea de fier vechi, din vanzarea de masini unelte taiate si casate si vandute la pret de fier vechi. Povestiti de Chebutiu ca vrea sa vanda locomotivele din triaj in condiitile in care acesta la integrat in cel mai mare muzeu dar de Obadau si gasca lui de pensionari care au vandut toatemasinile unelte din sectiile de productie. Intradevar sunt curios ce vor zice pensionari care au muncit cinstit in UCMR pe aceste masini ca Obadau si-a batut joc de toate astea. Cereti sa mergeti in sectia Diesel care este aproape goala la fel mecanica grea, hala noua, calnicel etc. Nu ar fi rau sa scrieti si de aceste lucruri sa afle lumea adevarul si de Obadau care a fost schimbat de catre actionar saptamana trecuta pe cand Chebutiu si Preda si-au dat demisia. Dintre ei, oare, care au coloana vertebrala mai dreapta, Obadau care a ramas in continuare fara responsabilitati si pe bani multi sau cei doi.

  7. Somer says:

    cine loveste asa in Obadau is lingaii lui ach se stiu ei descrierea mare , inalt , gras si chel

  8. proiectant says:

    Va rog nu mai vorbiti in numele nostru. Fie ca suntem cu uni sau ca tinem cu alti lasatine pe noi sa scriem ce gandim. Sunt adeptul liberei exprimari si nu va spun sa nu va scrieti parerea, dar faceti-o in nume propriu nu va erijati in purtatorii nostri de cuvant. Fiecare am optat cum am vrut, pentru unii sau pentru altii, dar voi nu mai vorbiti in numele nostru. poate ca nu ne intereseaza parerile voastre si din aceasta cauza nu ne balacarim ca voi pe marginea unui articol. acesti oameni decenti care am tacut nu dam in ziaristii care atata spiritele si nici in cei care comenteaza, dar promovativa dragostea in interes personal unu la unu pentru care vreti dintre cei ponegriti. VA RUGAM LASATINE IN PACE PE NOI TOTI CEI CARE AM TACUT.

  9. gusti says:

    Cei care sunt vinovati sa raspunda indiferent din care tabara provin.
    Ceea ce se intampla in Resita nu poate nega nimeni. E pe moarte acest oras si nu din cauza strungarilor, lacatusilor, frezorilor, sudorilor, tehnologilor, modelarilor, proiectantilor, dar din pacate ei sunt cei care sufera desi au muncit si la debarcader si la autoutilari pentru toate locatiile, si la linia de tramvai si poate ii avem in vedere si pe ministrii care au avut contacte cu firmele ca nu-i prost cine cere ci ala care da.
    Si de ce am avea incredere in ala care se ocupa de insolventa, care o fi el. El nu-i tot om, nu trebuie sa mananca si gura lui?

  10. naspa says:

    proiectant Baiatule sau muiere ce esti, pai de aia s-a ajuns aici ca ati tacut, tineti capul in pamant nu cumva sa deranjati pe cineva. A munci cinstit nu e suficient trebuie sa ai si coloana vertebrala si ar fi bine sa fie si dreapta. poate ca cei care vorbesc aici sunt colegii tai asa ca isi permit sa vorbeasca in numele proiectantilor.
    Trebuie cineva sa o faca si pe asta. V-ati sustinut colegii acum un an?
    Nu va mai simtiti jigniti ca nu sunteti deosebiti ca daca ati fi fost acum institutul era numarul 1 asa cum frumos se dorea, dar numai sefii sunt vinovati oare printre voi nu sunt si lingai?

  11. barbatfain says:

    Chebutiu si Preda ar trebuii declarate persoane nongrata nu doar pentru UCMR ci si pentru orasul Resita…Treziti-va resiteni.

  12. proiectant says:

    Domnule naspa. Imi pare rau si regret ca am fost coleg cu tine acum un an. Nu am vrut sa te sustin pentru ca nu ma lega de decizia mea un document pe care administratorul m-a pus sa-l semnez. Pot pleca cand vreau din locul in care muncesc. Nu am fost langa tine pentru ca nu a fost corect cum ai procedat, chiar daca ai castigat ceva in instanta. eu am ramas pentru ca am inteles mai multe decat tine. Oricum iti promit ca de acum nu mai intru in dialog cu tine orice ai scrie si mai repet pentru ultima data MIE RUSINE CA AM FOST COLEGI. Nu uita de cate ori intarziai dimineata si plecai mai repede de la program sau de cate ori ramaneai zicese sa lucrezi peste program si de fapt te jucai tenis de masa, iar noi lucram si pentru tine. Cred ca nimic nu-ti da dreptul sa ne jignesti ca noi mai muncim si tu nu.

  13. marcel says:

    astia care dau un dani stanciu au tot interesul so faca. nu dani stanciu a facut ca debarcaderul sa nu mai fie al ucmr ,nu danu stanciu a spart ucmr in 7 ,nu dani stanciu a pus mana pe parcu de locomotive,nu dani stanciu a facut datori de miliarde ,nu dani a luat sporu de vechime salariatilor si a tinut muncitori cu 800 ron salar.bravo dani stanciu pentru articol.

  14. naspa says:

    Auzi domnule proiectant nu ai inteles nimic nu eu am fost in cauza si ar trebui sa-ti fie rusine oricum Eu nu am facut parte dintre cei 4 de acum un an. Fii destept si citeste cu atentie ce scriu altii altfel nu te poti numi proiectant ci doar un tolomac care a fost pus de cineva sa scrie. Un proiectant e mai inteligent decat tine.
    Sigur esti vreun sefutz care linge dosuri.

  15. fost inginer says:

    saptamana aceasta 5 tineri ingineri isi vor depune/depus demisiile:) hydro nu mai prezinta incredere … sa nu mai vb de salarii

  16. gusti says:

    Proiectante am citit cum vorbesti despre colegul sau fostul tau coleg. Sunt convins ca atunci cand erati colegi nu ai fost in stare sa-i spui ce gandesti despre el. Esti josnic si nu faci cinste profesiei. O profesie pe care noi ceilalti o vedeam undeva mai sus, intr-un loc unde se ajunge greu.
    Cunosc si eu situatia de la institut si stiu cine statea dupa masa la serviciu si care erau motivele.
    Cei care munceau in timpul celor 8 ore de prograu aveau suficient timp sa-si faca treaba incet si cu atentie sa se si verifice si nu mai aveau nevoie sa stea peste program ba chiar puteau sta si 15 minute la o tigara.

  17. naspa says:

    fost inginer
    stiu asta si tocmai de asta acel care-si spune proiectant ar trebui sa-si tina gura inchisa ca e doar un postac
    Poate la vreo sedinta din cele lunare sa-i mai pacaleasca cineva cu ceva . Nu putem acuza in stanga si-n dreapta fara dovezi dar pe noi ne intereseaza situatia de acum situatie pe care nu au facut-o proiectantii adevarati sau angajatii de la UCMR.
    gusti ala care sa da drept proiectant ma confunda crezand ca le stie pe toate de unde rezulta ca nu poate fi un proiectant adevarat ci un fel de sef, pentru ca majoritatea proiectantilor au bun simt iar cei carora le lipseste nu sunt chiar asa de fraieri sa scrie aici. Oricum ai dreptate nu-i frumos sa vorbeasca asa despre un fost coleg

  18. dani says:

    asteptam si alte dezvaluiri despre acesste inginerii facure de 2 creiere bolnave

  19. Dana says:

    sa nu ne abatem de la subiect am ajuns aici din cauza lui adi la patrat si culmea amandoi cheliosi si cu tupeu namaintalnit
    e adevarat la HYE oameni sunt bulversati parca tb sa stea doar 2 luni in zile neplatite adica vinerea acu fara sa zica nimeni nimik se va mai sta de lucru nu avem nimika asteptam ce….sa ne zica Carla Rosu sau Frenti Vali care ele au fosrte multa treaba ele lucreaza si vinerea interesant si mai is si altii la parter care muncesc cu drag ptr sefii lor interesant la parter numai femeile is directoare toate una si una.
    asa ca proiectantilor nu va mai certati ca altii stau bn mersi la tigare toata ziua si voi mai mulgeti vreo hartie.

  20. Ilie says:

    ce se intampla la directiune …de ce sunt 2 tabere intelegeti-va nu lasati pe ach sa isi bage coada
    lumea de la directiune numai iese pe coridoare de frica cai da afara nici la tel nu se mai vb e nasol
    modificarile auzite ca vin 2 administratori se mai fac
    contracte cand mai intra ca cam se sta pe sec?

  21. o cititoare says:

    Doamne ce prosti sunteti.
    Va rog foarte mult sa ma iertati pentru ca v-am facut prosti.
    Eu vad asa lucrurile: Dani a scris un articol iar voi cei de la un institut de proiectari va certai ca si chiorii si va spalati rufele in public prin mesaje. Intrati in dialog unii cu altii si spuneti tot din interior.
    Amuzant este ca UCMR-istii nu se antreneaza in barfa voastra.
    Sunteti de rasul lumii !!!!!

  22. o cititoare says:

    Ilie la directiune s-au trasat sarcini clare ori cu mine (Obadau) ori cu cei care vin (Adi la patrat cum spunea cineva), asa ca tac ca daca vin cei de care se zvoneste, cad iarasi in picioare si isi vad de lucru. Vezi de ce nu mai vorbesc la telefon.

  23. Ilie says:

    marlanii aia la patrat sper sa numai vina si obi sai goneasca hai obi

  24. Pensionar says:

    Poate faceti si voi, pentru curiozitatea noastra, cateva investigatii interesante cu privire la corectitudinea si modul in care au fost instrainate actiunile detinute de UCM Resita la Resita Renk S.A., precum si imprejurarile in care au avut loc vanzarea terenului ( candva proprietate UCM ) pe care a fost construit si actualmente functioneaza Resita Renk ( RRR ).

  25. resitean says:

    Domnule pensioner, cred ca nu esti in tema cu cele de azi. UCMR-ul este proprietar si azi pe terenul pe care est construita fabrica. Eu care stau in zona sunt nemultumit ca Obadau a vandut la Primarie bucata de pamant din spatele fabrici si acum ne adduce Ocico la noi in fata blocului. La reclamatiile oamenilor din Resita a devenit muma pentru aia de la stadiuon si cima pentru noi ca ne vor manca zilele vanzatorii ambulanti. Am vorbit si cu cei de la Renc si ei sunt speriati ca poate Obadau sa vanda si pamantu pe care este fabrica, ca acum ei platesc chirie pe locul unde lucreaza.

  26. Pensionar says:

    Domnule resitean, poti sa ne transmiti si noua, cine ti-a comunicat aceasta informatie ? – Nu de alta, insa, vrem sa stim si noi cat de veridica poate fi informatia pe care ai primit-o, altfel povestea cu implicarea lui Obadau este o simpla brasoava.

  27. resitean says:

    Da pensionare iti spun ca nu este minciuna. Cand ne-am dus in audienta la promar ca il intrebam de ce ne aduce ambulantii pe aleea gugu, nea spus ca in ultimii ani a avut multe reclamatii de la cei de langa stadion ca ii deranjeaza duminica si nu pot dormi. Tot el nea spus ca asta e singurul pamant liber si la orimit de la Obadau in locul banilor pe care trebuie ucmr sa ii plateasca primariei. Atunci neam dus la Renc sa facem o plangere comuna si un sef de acolo nea spus ca el nu poate sa ne ajute pentru ca si el sta in chirie pe pamantul ucmr si ca locul ala nu este al fabrii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/