Finanţări europene pentru tineri obţinute de ONG-uri din trei comune. Şi ratate de ONG-urile din Reşiţa şi Caransebeş!

Peste 300 de proiecte au fost depuse de ONG-uri din toată ţara, pentru a obţine finanţări europene pe mobilitate în domeniul tineretului, în cadrul programului Erasmus+. Dintre cele 14 proiecte provenite din Caraş-Severin, doar trei au fost aprobate. ONG-urile sunt din Ocna de Fier, Teregova şi Berzasca.

Ieri, 30 mai, au fost anunţate rezultatele finale ale selecţiei proiectelor de mobilitate în domeniul tineretului, „Acţiunea Cheie 1“, cu termen-limită de depunere 2 februarie 2017. Au fost depuse 331 de proiecte, dintre care 78 sunt câştigătoare, urmând să împartă finanţarea totală de 2,3 milioane de euro.

68 de mii de euro pentru 3 ONG-uri din judeţ

Trei proiecte din Caraş-Severin au fost aprobate spre finanţare, cea mai bună clasare în topul naţional, locul 28, revenindu-i unui ONG din Ocna de Fier: Asociaţia Kreativ Research – Centrul de Studii Media şi Cercetări Sociale. Proiectul „Connect Rural Village with Virtual World“ va beneficia de o finanţare de 13.770 euro. Asociaţia a fost înfiinţată în noiembrie 2016 de prof. univ. dr. Ileana Rotaru, care ne-a declarat că a creat-o „special pentru dezvoltarea comunităţilor sărace prin educaţie şi programe de formare profesională“. Ileana Rotaru a fost până anul trecut conferenţiar universitar la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, de unde a demisionat ca urmare a modului cum era manageriată instituţia sub rectoratul Doinei Frunzăverde şi apoi al Venerei Manciu. În prezent profesor universitar la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Tibiscus“ Timişoara, Ileana Rotaru a devenit recent, prin concurs, şi membru al Comisiei specializate de acreditare din cadrul Direcţiei Generale Management Preuniversitar a Ministerului Educaţie Naţionale.

Pe locul 50 s-a clasat Asociaţia Educaţie pentru Comunitate Teregova, cu proiectul „Învaţă despre tradiţiile noastre!“ Are un buget aprobat de 30.870 euro. Pe poziţia a 74-a, dintre cele 78 aflate deasupra liniei, se află Asociaţia Sirinia din Berzasca. Aceasta va primi  23.781 euro, pentru proiectul intitulat „Fii Implicat. Fii Responsabil“.

11 proiecte cărăşene – eligibile, dar respinse!

Şase proiecte au intrat pe o listă de rezerve, iar 247 au fost respinse. Dintre acestea, pe locul al 11-lea, cu un punctaj de eligibilitate, se află un proiect respins pe motiv că, de fapt, a obţinut finanţare la runda 3 din anul 2016, când iniţial se aflase în lista de rezerve! Se numeşte „Let’s Be Game Changers!“, are un buget de 8.357 euro şi a fost realizat de Asociation Evolution din Reşiţa.

Eligibile au mai fost şi alte trei proiecte din Caraş-Severin, neaprobate însă din cauza fondurilor insuficiente. Acestea sunt: „Teatrul pentru toţi (Theater for all)“, buget solicitat 27.188 euro – Asociaţia Nevo Parudimos Reşiţa; „Visual Ideas and Diversity Empower Opportunity!“, 19.391 euro – Asociaţia Evolution Reşiţa; „To be or not to be, That is inclusion!“, 33.187 euro – Asociaţia Volunteering For All din Reşiţa. Cele trei proiecte s-au clasat pe locurile 27, 33 şi, respectiv, 35, în lista de 247 respinse.

Tot eligibile s-au dovedit a fi şi celelalte şapte proiecte depuse de ONG-uri din Caraş-Severin, respinse însă pe motiv de punctaj insuficient. Trei dintre aceste proiecte neaprobate aparţin Asociaţiei Sirinia Berzasca, iar câte unul, asociaţiilor Educaţie pentru Comunitate Teregova, Evolution Reşiţa, Nevo Parudimos Reşiţa şi Sim.Tim la Fel din Caransebeş.

Oportunităţi pentru tineri

Proiectele pe mobilitate în domeniul tineretului fac parte din cadrul programului Erasmus+, care îşi propune să îi ajute pe tineri să îşi dezvolte competenţe şi să îşi crească şansele de angajare, oferindu-le oportunitatea de a participa în proiecte europene de învăţare. Organizaţiile implicate pot dezvolta abordări noi şi inovatoare pentru învăţare şi pot coopera cu organizaţii din alte ţări şi schimba bune practici.

Mobilităţile specifice Erasmus+ sunt posibile la nivelul ţărilor participante la program şi cu ţările partenere din vecinătatea UE pentru: grupuri de tineri din diferite ţări care se întâlnesc pentru o perioadă scurtă de timp (5-21 de zile) pentru a participa la un program de învăţare specific educaţiei nonformale (schimb de tineri); tineri care fac voluntariat în diferite ţări prin Serviciul European de Voluntariat pentru perioade ce pot varia de la două săptămâni la 12 luni. Schimburile de tineri se adresează celor care au între 13 şi 30 de ani, iar oportunităţile de voluntariat sunt pentru tinerii cu vârste între 17 şi 30 de ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/