Fetele din Banat merg din victorie în victorie! Fără gol primit în campionat!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Echipa de fotbal feminin Banat Girls Reșița are un cuvânt important de spus în Liga a II-a. Aflate la prima participare în campionat, bănățencele s-au instalat deja în fruntea clasamentului, chiar dacă au și un meci mai puțin disputat.

În plus, elevele antrenorilor Daniel Amariei și Cosmin Șușman se pot lăuda că nu au primit gol până acum, fiind pe primul loc cu șase puncte din două meciuri și golaveraj 8-0. Fetele au de disputat restanța din prima etapă, în deplasare cu Piroș Security Arad. Banat Girls a învins cu 6-0 pe Venus Maramureș Baia Mare, în Valea Domanului și s-au impus în etapa a treia cu 2-0 în deplasare, pe terenul echipei Atletic Drobeta Turnu Severin, pe care au eliminat-o luna trecută din Cupa României, după un neverosimil 8-1.

La Drobeta Turnu Severin, pe terenul Termo, fetele din Banat au fost favoritele întâlnirii, iar calculele hârtiei s-au confirmat. Banat Girls s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Denisa Burdan și Oana Gheorghe, însă bănățencele au ratat o sumedenie de ocazii. De remarcat o intervenție salvatoare a portarului Francesca Kovacs, în repriza secundă, la scorul de 1-0, o fază care putea aduce golul egalizator pentru severinence. Nu s-a întâmplat așa și pe final, noua achiziție, Oana Gheorghe, fostă medaliată în Olimpiada Națională a Sportului Școlar la fotbal feminin cu echipa Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, a făcut 2-0. Un alt transfer este cel al Adelinei Corjuc, care a jucat handbal câteva sezoane pentru Universitatea Reșița, iar în ultima perioadă a făcut parte din lotul unei alte echipe de handbal, AS Mathias Hammer Anina, care domina Campionatul Județean Timiș. Cea de-a treia debutantă în echipa Banat Girls este Georgiana Dabega.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157671557155954″]

Din păcate, echipa are infirmeria plină, nu mai puțin de șapte jucătoare fiind în acest moment indisponibile, ceea ce îl îngrijorează pe antrenorul Daniel Amariei. În finalul meciului de la Drobeta Turnu Severin s-a accidentat destul de grav, autoarea primului gol, Denisa Burdan.

untitled design set 970x90 px

„Ne bucurăm că am reușit să legăm două victorii, a venit și prima victorie în deplasare, sperăm să continuăm tot așa și să ne menținem în fruntea clasamentului! Sunt îngrijorat ca la ora actuala avem șapte fete de bază din echipă indisponibile, sperăm să își revină cât mai repede, deoarece ne așteaptă o deplasare foarte grea la Râmnicu Sărat. Felicit fetele pentru dăruirea lor. Chiar dacă la capitolul financiar întâmpinăm mari greutăți, am demonstrat că lotul nostru este unul de valoare care demonstrează unitate, dăruire și disciplină. Așteptăm în continuare oameni care să ne fie alături, atât ca suporteri, cât și ca susținători. Ținem să reamintim că încă așteptăm noi fotbaliste să se alăture lotului nostru”, a spus prof. Daniel Amariei.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673850179360″]

ACS Banat Girls: Francesca Kovacs, Manuela Jula, Florina Buha, Elena Ruvila, Andreea Vicea, Denisa Burdan, Adelina Corjuc, Oana Gheorghe, Marinela Hasna, Georgiana Dabega, Natalija Bozilovic. Rezerve: Maria Rusu, Adelinne Baciu, Daria Zglimbea, Mădălina Gînju, Cristina Tismonar, Emanuela Domokos.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/