Festivalul Hercules – un regal de muzică și port popular din întreaga lume, în stațiunea Băile Herculane [FOTO/VIDEO]

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Tradiție, port popular din întreaga lume și multe zâmbete se regăsesc în aceste zile în stațiunea Băile Herculane, cu ocazia desfășurării Festivalului Internațional de Folclor „Hercules“, ajuns la un număr impresionant de ediții: XXXXVIII.

Acțiunea, care și-a deschis porțile luni, 2 iulie, într-un cadru festiv și în prezența oficialităților județene și locale, are un număr de asemenea impresionant de participanți – 1100, de dansatori, coregrafi, instrumentiști și soliști vocali, care fac parte din ansambluri renumite atât din țară, cât și din străinătate: Serbia, Georgia, Mexic, Spania, Bulgaria, Ungaria și Ucraina.

În deschiderea spectacolului din prima zi a avut loc în centrul stațiunii parada portului popular, cu participarea formațiilor de dansuri populare și ansamblurilor folclorice.

Cu ocazia Festivalului Hercules, Ansamblul Semenicul a fost relansat de către directorul Centrului Județean de Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, Ioan Benga, cel care spune că a revigorat Ansamblul Semenicul în jurul familiei Petrică și Ramona Vița și a celui mai bun saxafonist Costel Pițigoi, a solistei Maria Hurduzeu și a multor altor instrumentiști tineri de valoare, care vor duce mai departe tradiția Ansamblului Semenicul, ce anul viitor va împlini 50 de ani de activitate.

Deschiderea evenimentului a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a primarului orașului stațiune Băile Herculane, Cristian Miclău, a directorul adjunct al Institutului Național al Patrimoniului, Oana Petrica, a directorului Teatrului de Vest Reșița, Florin Ionescu, a directorului Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, Clara Maria Constantin, a directorului OPC, Izabela Scorobete, precum și a altor oficialități ale județului.

Spectacolul folcloric de la Teatrul de Vară din Parcul Vicol a fost deschis de către Fanfara „Doinitorii Cărașului” din Mercina, Vărădia, urmată de către Orchestra de Tineret „Virtuozii Semenicului“ și de către Orchestra „Virtuozii Semenicului 5 stele“, conducerea muzicală: prof. Ionel Bonțu și prof. Petrică Vița, coregrafia: Simion Dragalina și Dorin Cucuruz, coordonator: manager, prof. Ioan Benga, coordonator artistic: Titian Puichiță.

Au mai evoluat pe scenă Ansamblul „Zestrea Gugulanilor” – Caransebeș (coregrafi: Simion Dragalina și Dorin Cucuruz), Ansamblul “Dunav” – Svinița (coordonator: Ilie Balaci), Ansamblul „Vermeșana” – Vermeș (coordonatori: Teacă Gerson, director Cămin Cultural „Cassian R. Munteanu” Vermeș, Petrică Chiodan, solist vocal și coregraf – Ciprian David), Ansamblul „Doina Bistrei” – Zăvoi (Chici Ioan și Ramona Bogdan, director Școala Zăvoi), Ansamblul „Armenișana” – Armeniș (coregraf: Dumitru Dragomir), Ansamblul „Teregovana” – Teregova (coregraf: Ilie Pârvulescu).

Toate colectivele artistice au prezentat spectacole de înaltă ținută artistică evidențiind obiceiuri, tradiții și costume tradiționale, sărbătorind astfel Anul Centenarului și Patrimoniului într-un mod cu adevărat festiv. Întregul regal folcloric a fost urmărit de peste 500 de spectatori, localnici și turiști aflați în stațiune.

Festivalul Hercules se va încheia vineri, 6 iulie, astfel că în fiecare zi vor fi prezentate spectacole folclorice începând cu ora 19.00, pe scena amfiteatrului din Parcul Vicol.

Un sprijin deosebit la coordonarea grupurilor a avut Asociația Tinerilor Volunatri din Herculane, înființată în anul 2013. Tuturor colectivelor artistice le sunt înmânate cadouri culturale constând în trofeul Festivalului, diplome de participare și materiale promoționale vizând valorile culturale și turistice ale județului.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Festivalul Hercules

Gepostet von Express de Banat am Montag, 2. Juli 2018

Gepostet von Express de Banat am Montag, 2. Juli 2018

Gepostet von Express de Banat am Montag, 2. Juli 2018

Gepostet von Express de Banat am Montag, 2. Juli 2018

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/