Fermieri din Grădinari, trimiși în judecată pentru 320 de animale… virtuale!

Se pare că în Caraș-Severin devine o modă declararea de animale fictive. Dacă zilele trecute scriam despre isprăvile latifundiarului Vasile Sauca din Buchin, zilele acestea DNA a trimis în judecată doi „fermieri” din Grădinari pentru fraudarea de fonduri APIA.

În cursul anului 2011, Ion Ciulin a înființat o exploatație agricolă pe baza unui formular de mișcare ce atesta în mod nereal cumpărarea unui număr de 320 de oi. După care fiul acestuia, Gheorghe Ion Ciulin, a solicitat, în numele lui Ion Ciulin, Primăriei comunei Grădinari concesionarea unei suprafețe de pășune, deși, „așa cum am arătat mai sus, nu deținea niciun animal”, susțin procurorii anticorupție. Ulterior, între Primăria comunei Grădinari și Ion Ciulin a fost încheiat un contract de concesiune pentru 25 ha pășune, situată pe raza localității Greoni, suprafața concesionată fiind redusă la suprafața de 22,30 ha.

În baza acestui contract de concesiune, la datele de 16 mai 2012, respectiv 13 iulie 2012, a depus la A.P.I.A. – Centrul Local Oravița două cereri unice de plată aferente campaniei din anul 2012, prima pentru suprafața de 25 ha pășune și a doua, rectificativă, pentru suprafața de 22,30 ha pășune.

În ambele situații, în cadrul declarațiilor de eligibilitate/conformitate, Ion Ciulin „a declarat în fals, pe proprie răspundere, faptul că pentru pajiștile contractate de la Consiliul Local Grădinari a solicitat drept de utilizare în baza ovinelor pe care le deținea, deși, așa cum am arătat mai sus, la momentul încheierii contractului de concesiune și la momentul formulării cererilor către A.P.I.A. inculpatul nu deținea niciun animal”, mai arată procurorii DNA. Urmare a acestor demersuri a primit de la A.P.I.A. suma de 19.999,9.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauza penală solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 14.039 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale, prevăzute de legislația în vigoare.

„Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș-Severin. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai transmit procurorii anticorupție.