Femeile social democrate, seminar despre misiunea parlamentarului român

La finalul acestei săptămâni, în stațiunea Sinaia a avut loc un seminar pentru aprofundarea cunoștințelor legate de activitatea parlamentară, dedicat femeilor social democrate. La întrunire a fost prezentă și Luminița Jivan, deputat de Caraș-Severin.

Organizația Femeilor Social Democrate și Fundația Friedrich Ebert (SPD Germania) au pregătit seminarul „Activitatea parlamentară, implicație și răspundere în procesul de elaborare a legilor”. Acesta s-a derulat, în 27 și 28 octombrie, în stațiunea Sinaia. Au participat femeile social democrate cu activitate în Parlamentul României.

La eveniment a fost prezentă și Luminița Jivan, deputat PSD. Parlamentarul cărășean consideră că întâlnirea a fost una de bun augur, având în vedere că seminarul a fost susținut de reprezentante ale OFSD cu experiență, printre care Ecaterina Andronescu și Viorica Dăncilă, președinte OFSD România.

„Seminarul s-a axat pe principala misiune a parlamentarului, cea de reprezentare a intereselor cetățenilor care i-au oferit votul de încredere, având la bază cele cinci principii: interesul național, legalitatea și buna credință, transparența, fidelitatea și respectarea regulamentelor”, anunță Luminița Jivan pe pagina sa de Facebook.