Femei celebre la Muzeul Banatului Montan

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Zeci de tineri, dar și reprezentanți ai instituțiilor de cultură, au luat cu asalt Muzeul Banatului Montan Reşiţa. Aici, liceenii de la Colegiul Economic al Banatului Montan au sărbătorit Ziua Femeii într-un mod inedit. Au expus fotografii ale femeilor celebre.

Acţiunea s-a desfușat sub genericul „Femei celebre în cultura română şi universală”. Expoziţia a cuprins trei secţiuni: ştiinţifică, artistică (literară) şi decorativă, iar elevii din clasele IX-XII, din cadrul Colegiului Economic al Banatului Montan, au spus „prezent”. Pasionați de câte o figură celebră din istoria universală, au admirat pozele expuse pe holul instituției. „O admir pe Nadia Comăneci, pentru performanțele sale și pentru ceea ce reprezintă pentru România. Am fost și eu gimnast și știu ce înseamnă să îți petreci la antrenamente întreaga zi”, spune Iancu Mîndroane, elev în clasa a XI-a E, la Colegiul Banatului Montan.

Femeia pe care o admiră colegul său, este Mata Hari. „Cred că a fost foarte dificil la vremea aceea să fii spion, mai ales ca femeia. A avut un curaj ieșit din comun și de aceea o admir”, a spus Marius Ghiciuc, elev la același liceu. Dascălii sunt fericiți că acțiunea de la muzeu a prins atât de bine la tineri. „Noi ne-am gândit că trebuie să celebrăm femeile din trecutul nostru, dar și din istoria universală. Mă bucur că elevii au venit în număr mare”, a spus Roxana Țunea, dascăl. Directorul Muzeului Banatului Monta, Dumitru Țeicu a fost și el prezent în rândul elevilor. „Avem o bună colaborare cu toate liceele din Reșița și este extraordinar că putem atrage tinerii aici”, a subliniat acesta.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La secţiunea ştiinţifică s-au expus fotografii ale femeilor celebre din cultura universală şi română: Cleopatra, Mata Hari, Maica Tereza, Prinţesa Diana, Ana Aslan(foto), Regina Maria sau Florica Bagdazar. La cea artistică, s-au realizat panouri cu citate din opere literare cu un caracter autobiografic ce descriu portretul mamei autorilor. „De exemplu, îi vom avea în atenţie pe Ion , cu Smaranda Creangă, Lucian Blaga, cu mama sa, Ana Moga sau pe Mihai Eminescu, cu poezia „O, mamă”, dedicată mamei sale, Raluca Eminovici. În cadrul expoziţiei elevii au scris gândurile lor, în versuri dedicate mamei, iar secţiunea decorativă a cuprins obiecte dragi, specifice femeilor”, a adăugat Roxana Țunea.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/