Felix Borcean ascultă de vocea străzii. La loc comanda, domnule colonel Liviu Groza!

Decizia de a schimba denumirea unei străzi i-a nemulțumit pe locuitorii de pe strada Poiana din municipiul Caransebeș, astfel că o parte dintre proprietari au venit la ședința de Consiliu Local, desfășurată astăzi, 31 iulie, pentru a-și spune punctul de vedere.

Oamenii au subliniat că, prin schimbarea denumirii străzii, nu va trebui modificată doar adresa de pe cartea de identitate, mai grav fiind faptul că sunt firme care au sediul pe strada Poiana, spre exemplu un cabinet medical cu peste 800 de pacienți înregistrați. Astfel că nu e ușor să se schimbe toate actele doar pentru că Primăria dorește să dea unei străzi numele colonelului în rezervă Liviu Groza. În aceste condiții, proiectul de hotărâre cu privire la respingerea cererii de revocare a redenumirii străzii Poiana a fost retras de pe ordinea de zi, primarul municipiului Felix Borcean asigurându-i pe locuitorii revoltați din sala de ședințe că, la următoarea ședință de Consiliu, se va întocmi un proiect de hotărâre prin care strada Poiana să rămână cu aceeași denumire.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Într-un fel, oamenii au dreptate. Este greu să schimbi toate documentele pentru că strada pe care locuiești are altă denumire. Pe viitor consider oportun ca doar străzile nou înființate să primească denumiri, pentru a nu mai fi nevoie de atâta birocrație. Îmi pare rău că tocmai strada care ar fi trebuit să primească numele colonelului Liviu Groza nu se mai schimbă. Următoarea stradă nouă va fi denumită după colonelul Liviu Groza, personalitate marcantă a municipiului care s-a stins din viață anul trecut”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/