Favoritisme în Primăria Caransebeș? Taximetriștii se revoltă!

Taximetriștii din Caransebeș se plâng de concurență neloială. Nu în ceea ce privește transportul public în comun, proaspăt introdus în municipiu, ci din cauza unor colegi pe care, spun ei, Primăria îi tratează preferențial.

Taximetriștii din Caransebeș nu și-au pierdut clienții după apariția transportului public în comun. Deși zilnic circulă cu autobuzele peste 1.000 de caransebeșeni, taximetriștii nu se plâng. Și asta pentru că rutele autobuzelor sunt bine stabilite, circulă după un grafic propus și aprobat de municipalitate, astfel că nu îi afectează pe cei care doresc să ajungă la o destinație exactă.

„Clienții nu sunt problema la noi… nu ducem lipsă de clienți… sunt zile când abia facem față comenzilor. Diferența dintre autobuz și taxi este că noi putem să lăsăm pasagerul în fața casei, față de autobuz, care îl lasă în stație”, ne-au declarat șoferii de taxi.

Ei spun că alta este problema lor. Și anume diferența pe care o face municipalitatea între firmele care dețin dispecerate taxi și cele care lucrează cu o mașină, două. Mai mult, sunt șoferi de taxi care nu sunt din Caransebeș, însă sunt lăsați să lucreze pe raza orașului. De exemplu, vin oameni să facă taximetrie din satele din zona Caransebeșului care lucrează sub prețul pieței, neloial față de taximetriștii care își plătesc toate taxele la Primărie. De asemenea, conform Regulamentului de Organizare și Desfășurare a Serviciului de Transport în Regim de Taxi din urbea de pe Timiș și Sebeș, șoferii de la firmele de taxi cu dispecerat au obligativitatea să-și întocmească fișa medicală și psihologică anual, ceea ce generează costuri suplimentare, față de cei care au doar o mașină și sunt obligați să-și avizeze fișa medicală la 5 ani. Și aceștia oferă clienților aceleași servicii, susțin unii taximetriști. De la Primăria Caransebeș am aflat că la ora actuală pe raza municipiului Caransebeș își desfășoară activitatea 173 de taximetriști.

Conform Regulamentului, se percepe o amendă între 250 și 500 de lei pentru neplata redevenței anuale, în valoare de 100 de lei, chiar până la suspendarea autorizației taxi. Contractul se atribuie pe o perioadă de până la 5 ani cu plata anuală pentru avizare. Dacă nu se plătește avizarea la timp, se constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 de lei și ca sancțiune complementară se suspendă autorizația pentru o lună. După terminarea termenului de o lună fără ca taximetristul să-și plătească avizarea anuală, se retrage autorizația taxi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/