Fără împrumuturi pentru pensionari!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pensionarii cărăşeni care s-au obişnuit să primească un împrumut pentru acoperirea ratelor, de fiecare dată când au avut nevoie, nu vor mai beneficia de ajutorul acordat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Aceştia vor plăti pentru executări.

Membrii CARP Caraş-Severin s-au aflat în atenţia oficialilor în ultima şedinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Majoritatea membrilor organizaţiei care locuiesc în mediul rural sau la depărtare de sediul acesteia solicită în scris, de fiecare dată când au nevoie, să i se facă poprire la pensia lunară pentru acoperirea ratelor. Problema este că reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii interzic acest lucru, ceea ce îi va duce pe vârstnici în imposibilitatea de a-şi mai putea acoperi aceste rate.

aurelia bonte

promovare banner maxagro Muzeul TM

,,M-a bulversat puţin această veste, pentru că membrii noştri sunt ajutaţi de fiecare dată, pensia fiind un drept privat al lor. Dacă un membru cere ca rata să-i fie trasă din pensie, nu văd de ce nu ar fi posibil acest lucru.  Avem cereri de la pensionari din Moldova Nouă sau din sate, care nu se pot deplasa să plătească personal ratele amintite. În acest caz, eu nu vreau să ajung în situaţii în care să mă întrebe de ce i-am dat în judecată. Întrucât CARP nu va mai acorda împrumuturi bătrânilor de la 1 noiembrie, vreau să se insiste la executiv pentru rezolvarea problemei cu dobânzi mici potrivit legii. Eu le voi da bani doar cu confirmarea CJP”, a precizat Aurelia Bonţe, preşedinta instituţei.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii din Caraş-Severin susţin că decizia care anulează popririle va rămâne în vigoare. ,,Noi nu mai putem pune poprire, dar sunt convins că, într-o lună de zile, legea va fi modificată”, a declarat Dorin Brăilă, directorul executiv al CJP. Acest lucru nu-i scuteşte pe bătrâni să se deplaseze pentru a-şi plăti contrbuţiile la sediul CARP, pentru că decizia care anulează popririle solicitate rămâne în vigoare. Din totalul membrilor cotizanţi, peste jumătate au cerut Casei Judeţene de Pensii reţinerea lunară a ratelor datorate.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/