Fără farmacii favorizate! „Omul e liber să meargă oriunde”

untitled design set 970x90 px

Lanțurile farmaceutice, tot mai numeroase, ar putea avea înțelegeri tacite cu medicii de familie care să își direcționeze pacienții spre anumite mărci de farmacii. Aceasta nu pare să fie însă o regulă valabilă și în Caraș-Severin.

Se pare că în Caraș-Severin nu există înțelegeri între medicii de familie și anumite lanțuri farmaceutice. Fiecare pacient este liber să aleagă de unde își cumpără medicamentele. Iar dacă totuși există această practică, ea contravine Codului Concurenței. Afirmațiile îi aparțin lui Daniel Popovici, vicepreședinte al Consiliului Colegiului Medicilor din Caraș-Severin și al Societății de Medicină a Familiei Caraș-Severin.

„Nu cred să existe așa ceva. Și dacă așa ceva există, contravine Codului Concurenței și legislației în vigoare. Dar nu știu să fie așa ceva, să fie parti-pris între farmacii. Imaginați-vă că am cabinetul în Govândari, în Micro I. La circa 1 kilometru distanță sunt cel puțin 6 farmacii. Omul este liber să meargă oriunde. Farmaciile sunt libere să facă promovarea lor prin carduri de fidelitate sau cum să le spunem și depinde de încrederea pacientului când vine vorba de farmacia pe care o alege”, explică Daniel Popovici în interviul acordat lui Dan Popoviciu în cadrul live-ului transmis pe pagina de Facebook Express de Banat.

publicitate ziar expresb 1000x100

Medicul mai spune că un pacient nu poate fi constrâns să aleagă o anumită farmacie, atât timp cât nu există un contract semnat între cele două părți. „Exact ca la medicul de familie. Singura diferență e că între pacient și farmacie nu există un contract, între medicul specialist și pacient nu există un contract, spre deosebire de faptul că prin înscrierea pe listă la un medic de familie pacientul are un contract de bune practici cu medicul de familie, medic pe care și-l poate schimba oricând, anunțându-l sau neanunțându-l, înscriindu-se la un alt medic de familie, după ce a stat pe lista medicului la care a fost înscris prima dată măcar 6 luni”, mai spune Daniel Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/