FABULOS. Reșițeanca Alina Vuc, prima medalie din istorie pentru România la Campionatele Mondiale!

Sportiva legitimată la clubul Steaua București va lupta în această seară, de la ora 20, la Paris, pentru aurul mondial!

Alina Vuc și-a asigurat deja o medalie la Campionatele Mondiale de lupte feminine care au loc în Franța, ceea ce reprezintă cea mai importantă performanță obținută vreodată de luptele feminine românești. În această seară însă, sportiva descoperită de antrenorul Nicolae Constantin și crescută la CSM Reșița, are șansa de a pune mâna pe medalia de aur a categoriei 48 kg.