EXPLOZIV. Şpagă adunată de şefii de unități pentru inspectorul-şef al ISU „Semenic”!

Titus Susan este arătat cu degetul de unul din foştii subofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Caraş-Severin, pe motiv că ar fi păstrat în unitate şi tolerat mai departe sistemul corupt de pe vremea predecesorului său, Vasile Tomoiagă, condamnat definitiv de instanţă pentru abuz în serviciu.

Ion Alexandru Tuculia a fost dezbrăcat de uniforma de pompier în condiţii pe care acesta le consideră nedrepte şi ilegale. Practic, conducerea ISU „Semenic” ar fi făcut tot ce s-a putut pentru ca în urma restructurărilor din 2011, a reorganizării tuturor inspectoratelor din ţară, în Caraş-Severin să rămână doar „piloşii” sau cei care ştiu să fie „atenţi” cu şefii. Tuculia vorbeşte despre şpagă, deşi legea tăcerii din unităţile subordonate ISU „Semenic” nu i-au dat posibilitatea să prezinte probe indubitabile. „Nu am dovezi clare, dar ca să fii favorizat în halul acesta… Nu se vorbea între colegi pentru că mita venea la şefii de unitate şi se ducea către inspectorulşef. Mita o colectau comandaţii de subunităţi şi se ducea la domnul inspector-şef Susan. E un sistem foarte bine pus la punct. Funcţionează din 2009! Şi încă funcţionează!”, acuză fostul pompier.

gif card de energie dacus 1000x100

Titus Susan a respins vehement aceste acuzaţii şi, cel puţin până în momentul de faţă, are de partea sa mai multe decizii ale procurorilor şi instanţelor de judecată, dar despre acestea vom reveni, mai ales că unele dintre ele sunt revizuite astăzi!

Muzeul TM

Comments

  1. andy says:

    Te apuca scarba. Aproape tot sistemul bugetar a ajuns o cloaca de indivizi bine platiti, care nu au grija zilei de maine si sunt cu gura mare ca salariile lor sunt de nimic. Va dau niste exemple, un inspector ANAF nu pleaca acasa fara un salariu de 3500 lei, un manager de la o blblioteca judeteana incaseaza 6000 lei si cate exemple mai poti fi date. Politicienii i-au folosit pe acesti bugetari ca o masa de manevra, buna de urnit la vot cand e nevoie. Institutiile bugetare nu sunt altceva decat locuri caldute unde politicienii isi paseaza odraslele handicapate mintal in functii de conducere. Asta in conditiile in care un angajat in sistemul privat munceste 10-12 ore pe zi pentru un salariu de 1500-1800 lei, in cel mai fericit caz.

  2. Silviu says:

    Nu mi se pare corect sa denigrati imaginea cuiva fara sa aveti probe.
    Doar “povestile” unui fost angajat frustrat nu cred ca sunt suficiente pentru deontologia dumneavoastra profesionala ca ziaristi ca sa scrieti ceea ce scrieti.
    Domnule Dani Stanciu!
    Daca s-ar scrie despre dumneavoastra ca sunteti gaozar, oare v-ar conveni?

    P.S.: Precizez ca nu sunt angajat in cadrul ISU.

  3. găozar says:

    Dani Stanciu este găozar şi se va însura cu mine, tot un găozar, bărbat şi eu, aşa cum prevăd indicaţiile Uniunii Europene!

  4. resitean says:

    Andy, ai dreptate,in plus multi angajati la unitati subordonate primariei(Ex. TERMOSCLAV) si nu taie frunza la caini ca cei de prin birouri, se multumesc cu si mai putin.Cu exceptia sefului care, desi nu stie sa redacteze si sa scrie o adresa,are de 4 ori mai mult!

  5. dani says:

    Pacat ca unii rau intentionati denigreaza imaginea acestui om cu o cariera impresionanta…

  6. Cristi says:

    Daca are cariera impresionanta de ce nu da afara toti angajatii in 2007 pe pile !!!

  7. Mr. Hyde says:

    Nu este corect sa publicati astfel de materiale denigratoare bazate doar pe niste afirmatii indoielnice. Deontologia profesionala va obliga la o allta abordare. Pacat ca faceti astfel de lucruri. Luci

  8. Spaima coruptilor says:

    Uite cum se aduna mustele la cacat !Toata lumea stie ca la in MAI se aduna spaga pentru cei de sus ,astia micii aduna pentru inspectorii sefi iar acestia dau si ei mai departe o parte ! Coruptia e in floare iar anul viitor cand o sa-si depuna dosarul de pensionare o sa vedeti cum sare DNA-ul pe ei si inchide unul cate unul !Iata cum s-au furat bani multi de la subofiteri si acum Oprea impreuna cu barosanii petrec din acesti bani :https://www.facebook.com/228206420592775/videos/vb.228206420592775/768853603194718/?type=2&theater

  9. Alexandru Dumitrescu says:

    ”Văd că nimeni din presă nu este interesat să detalieze cum s-au făcut ”lichidările” la Pompieri, adică oamenii pe care românii îi prețuiesc cel mai mult . În România, 95% din populație are încredere în pompieri. Au detronat Armata ( 88%), Biserica și Poliția (55%). Este o jignire la adresa celor dați afara. Se întreabă cineva cum au fost dați afară acești băieți ? O sumă însemnată de oameni au terminat definitiv cu sistemul (55 subofiţeri din judet/2.100 la nivel naţional. Unii dintre ei chiar erau meseriași buni, oameni pe care te bazai. Ce au făcut ei de sunt stigmatizați în halul ăsta? Cum s-au făcut aceste restructurări? Avantajați la punctaj, cei cu vechime (automat au vechime în M.A.I., cursuri, permise de conducere date în școală, ce nu s-au cerut la angajarea din sursă externă la servanti ) sau cei cu probleme disciplinare (mutați în subunități cu lipsă de personal care nu au participat la ’’selecție’’ ) sau foștii subofițeri tehnici (de la birouri, magazii sau telefoniste) mutați în state de organizare măsluite, la operativ fără examen scris sau probe de specialitate pentru încadrarea pe această functie. Situația medicală și rezultatele la pregatirea fizică de fapt nu s-au pus pentru că se contraziceau (supraponderal sau scutit de efort cu ’’FB’’).Meseria de pompier necesită anumite responsabilități și riscuri majore, nu e ușoara (stingerea incendiilor, participarea la inundații, salvarea oamenilor, a animalelor din diferite medii). Pentru toate acestea este nevoie de oameni apți din punct de vedere fizic (rezistenti la efort) și totodată medical. Nu poți aștepta să își facă meseria pompieri din serviciul operativ care nu pot face față efortului fizic. Aceștia se pare că sunt din cei care rămân și e foarte grav. Se pare ca oameni din sistem sunt dați afară datorită calificativelor făcute de șefii GIS și de comandanții de detașamente pe bază de opțiuni personale.La București nu s-a ținut cont de aprecierea șefilor GIS și a celor de la detașamente, au fost cu totul alte criterii de departajare. Era clar că ăștia ar fi putut să dea calificative preferențial. Aici e problema și trebuie verificați în primul rând acești șefi GIS si Cmd.Det. care ar fi trebuit să fie niște oameni integrii din toate punctele de vedere, cu o probitate morală excelentă. Sunt totuși niște destine ale unor oameni puse la îndoială de aceștia după așa zise ,,calificative” (răspunderea e cel puțin morală). În ceea ce privește calificativele foarte bune ale angajaților, ministrul Traian Igaș a recunoscut că ele nu au fost date pe merit, ci “din burtă” (din pix), dar că îi place să creadă că disponibilizările nu au fost făcute ’’pe pile’’.(?) Dau un exemplu de cum s-a făcut așa-zisa reorganizare într-un anume inspectorat: s-a luat subofițerul tehnic X și încadrat pe intervenție, el /ea nu a dat probe de specialitate, nu a sărit gardul sau căpăcit o scară de fereastră vreodata. Pe alt post la birou lăsat liber prin demisie de altul, s-a organizat concurs/examen bla bla cu cei puși la dispoziție… toate bune și frumoase, a luat “examenul” un domn cu 5 ani pe APCA. Asta e reorganizare? Așa se îmbunătățește acest serviciu? Prin “reorganizări” de genul ăsta ?‘’Concurenții’’ care nu s-au prezentat la ‘’interviul de selecție’’ nu au nimic de demonstrat nimănui, cel puțin nu în situația asta. De ce să se prezinte la examen? Nu au fost testați anual? Am refuzat să mă prezint la interviul de ‘’selecție’’. Mi s-a parut o umilință maximă modul de departajare. Practic doar după calificative (3 Bine) , oricum ca militar ‘’cu sânge kaki în instalație ‘’ nu ai voie să contești nimic , doar execuți și semnezi. Mi s-a părut o cruntă bătaie de joc că s-a trecut cu buretele peste toate realizările și eforturile mele de până acum. Evaluarea naționala nu a fost decât o mascaradă sinistră, în ale cărei furci caudine au intrat doar cei făra protecția cuvenită. Eu am crezut în sistemul militar şi mi-am făcut datoria… nu primim nici macar şomaj. …evaluarea ar fi trebuit să se facă, în primul rând, după aptitunile practice și NU dupa o teorie “înțeleasă numai de șefi ’’ (CUM POT FI APĂRAȚI POMPIERII DE ABUZURI DACĂ NU AU SINDICAT, NU POT DA INTERVIURI și comisiile de control nu se sesizeaza?) Dați afară fără o minimă protecție socială doar pentru că au refuzat să fie pupincuriști, să dea șpagă și să accepte mizeria din acest sistem. Acești oameni sunt doar victime și cei ce fac aceste lucruri sunt doar niște călăi, mai rău decât comuniștii și securitatea . Inspectorul General pentru Situații de Urgență, Marcel Lucaciu a admis că moralul oamenilor din structurile IGSU a fost afectat în această perioadă, din cauza disponibilizărilor, ‘’dar ei au înțeles până la urma ce se întamplă’’ Acesta e primul act din spectacolul numit “DISTRUGEREA MINISTERULUI DE INTERNE” . Îmi pare sincer rău că se întâmplă așa ceva, dar asta e România, oare suntem un popor de proști și de lași, oare ne merităm soarta? Domnilor ziariști îndreptați-vă privirea către acești oameni și nu favorizați pe cei ce nenorocesc această structură! Cariera la pompieri… vorba asta… o glumă bună!!!” subofiter operativ principal D I S P O N I B I L I Z A T

  10. Larry Croft says:

    Nea Titi(aka Mister Bean)e cel mai slab inspector sef care l-a avut vreodata ISU Semenic!!Mai varza si ca Tomoioaga..

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/