EXCLUSIV. Cel puțin zece ani de pușcărie pentru Ionesie Ghiorghioni!

Judecat pentru infracțiuni de corupție după ce a fost prins în flagrant luând bani de la soția omului de afaceri Valentin Armașu, vicele CJ va rupe astăzi tăcerea în sala de judecată a Tribunalului Caraș-Severin!

Ionesie Ghiorghioni a păstrat tăcerea încă din momentul în care a fost ridicat de mascați și procurorul DNA din biroul său de la Consiliul Județean. S-a rezumat doar la a spune că e nevinovat și că totul este o înscenare. În faza de urmărire penală și-a rezervat dreptul la tăcere, nu a dat declarații. În sala de judecată a avut aceeași atitudine. Până astăzi, după cum a anunțat la termenul trecut! Și-a rezervat dreptul de a asculta mai întâi mărturiile celor care îl incriminează și a preferat ca lui să-i aparțină ultimul cuvânt. Ce va spune Ionesie Ghiorghioni astăzi?! Va face declarații incendiare, așa cum a lăsat să se înțeleagă?! Se pare că nu!

Vicele CJ și-a pregătit o apărare cam în aceeași notă ca și până acum. Ghiorghioni nu recunoaște comiterea vreunei infracțiuni de corupție, susține că flagrantul e doar o regie ca urmare a unei conspirații împotriva sa. Acesta va miza și astăzi pe lucrurile bune pe care le-ar fi făcut pentru județul Caraș-Severin din postura sa de vicepreședinte al Consiliului Județean și va încerca să demonstreze cum anumite persoane care au ciudă pe el vor să-l elimine din funcțiile administrative și politice pe care le deține.

Despre demisia de la palatul administrativ nici nu vrea să audă! Își dorește în schimb ca, odată găsit nevinovat de instanță, să se întoarcă la conducerea județului pentru că mai are foarte multe lucruri de pus la punct. Cel mai probabil, după termenul de astăzi, instanța de fond va rămâne în pronunțare, în cauză nemaifiind alte probe de administrat și nici alți martori de audiat.

UPDATE 1 – „Impactul momentului a fost șocant și nu am vrut ca prin vreo declarație de-a mea să îngreunez modelul de derulare al procedurilor. M-am simțit obligat să mulțumesc organelor de cercetare penală pentru cum am fost tratat. Mi-am structurat apărarea pe trei paliere. Am fost sfătuit de multă lume să merg pe procedura simplificată, dar nu puteam face asta”, a precizat Ghiorghioni în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

„Denunțătorul meu a spus că în cei șapte ani de când sunt la Consiliul Județean nu i-am cerut vreodată sume de bani. Când denunțătorul meu a venit din Germania, mai întâi a trebuit să-și schimbe numele. Firma lui a delapidat statul român, de asta are acel dosar. Pentru a se bucura de reducerea pedepsei a indus în eroare organele de cercetare penală. Nu mi-a dat, nu e nicio dovadă. Nici în declarațiile martorilor nu se specifică numele meu. Are o înregistrare făcută cu aparatură proprie, este contrafăcută. Se suprapun foarte multe cu o acțiune împotriva mea, pentru îndepărtarea mea de la Consiliul Județean. Eu chiar am propus o reformă a documentelor la această Direcție de Patrimoniu pentru mai multă transparență, deoarece am găsit acolo destule nereguli”, a adăugat acesta în urmă cu puțin timp.

UPDATE 2 – „Ceea ce s-a întâmplat este rezultatul unor încercări având ca scop înlăturarea mea din funcția deținută la Consiliul Județean. În acest sens, arăt că la Consiliul Județean s-a produs o schimbare la nivelul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, și anume, a fost numit un nou director al acesteia, pentru ca mai apoi să intervină modificări ale modului de lucru din cadrul acestei direcții. Până atunci, modalitatea în care se lucra nu corespundea modului în care eu concepeam că trebuie să se desfășoare această activitate pentru a corespunde exigențelor profesionale pe care le am. Din șase în șase luni, trebuia efectuate lucrări de întreținere, de pietruire a drumurilor, fără să se facă recepțiile la timp. Astfel, se ajungea în situația de a se face altă lucrare pe același drum și se făceau două recepții în același timp, or asta nu mai făcea posibilă o verificare a cantităților folosite. Tocmai acest lucru am vrut să-l schimb”, explică vicele CJ CS în aceste clipe.

Ionesie Ghiorghioni mai spune că a intervenit pentru ca facturile pentru plata lucrărilor să ajungă direct la director, și nu pe circuitul complicat de până atunci. „Acest lucru, în loc să entuziasmeze, a deranjat mai multă lume. Acest fapt a generat oportunitatea unei adevărate conspirații împotriva mea. Acest lucru reiese din mărturia a doi piloni importanți ai Consiliului Județean, respectiv directorul DADPP și secretarul județului”, îi spune acesta judecătorului.

Potrivit lui Ghiorghioni, „nu e normal să vină în instanță și să spună cu nonșalanță că e prieten cu cel cu care face caiete de sarcini, semnează contracte, face recepții etc.

Venea la noi să ne roage să sprijinim eliberarea autorizațiilor după ce câștigase licitația legată de amenajarea deponeului de deșeuri”.

UPDATE 3 – Vicele suspendat al CJ CS a dat explicații și pentru acel episod în care s-a blocat cu Armașu în chicineta biroului său. „Sănătatea mă obligă să iau o gustare pe la 10.30. Secretara mi-a spus că mă caută domnul Vali cu ceva important și atunci l-am primit în acea nișă, acea debara. Era vorba despre autorizația de mediu. S-a așezat cu spatele la ieșirea din nișă și pentru că nu a mai știut să iasă, a solicitat secretara. Din secretariat se aude orice vorbești, orice faci. Prin toate acestea cred că am arătat că nu există influență, nu există prima infracțiune. Chiar denunțătorul, întrebat fiind de mine cu ocazia audierii sale, a afirmat că nu i-am perceput și că nu mi-a dat bani. Acest controversat denunțător al meu a dezinformat organele de cercetare penală și cu acei prieteni ai lui a încercat să-și întărească poziția în Consiliul Județean. Armașu a fost finanțatorul PP-DD și a avut patru consilieri, iar unul dintre ei ar fi propus pentru funcția de vicepreședinte al CJ”, a povestit Ghiorghioni.

„Cât privește cea de-a doua infracțiune, arăt că în acea perioadă am stat 20 de zile în spital cu ochii în tavan. M-a sunat soția denunțătorului. Nu cred că se putea vorbi de trafic de influență. Cred că mai degrabă inspiram milă, nu influență. Între timp aflasem că am fost urmărit”, mărturisește vicele, sperând să îl impresioneze pe judecător pentru a obține o pedeapsă cât mai mică.

Ghiorghioni a povestit că Adina Armașu a fost la el în spital în timp ce era internat și a insistat pe lângă acesta să-l trimită la o clinică din Szeged, unde are cunoștințe. Vicele CJ a lăsat apoi să se înțeleagă faptul că sumele de bani primite de la denunțători prin intermediul nepotului său, Cosmin Ghiorghioni, ar fi fost de fapt un împrumut pe care să-l folosească pentru a se pune pe picioare.

„Nu am fost un om sărac la viața mea, dar nu aveam lichizi atunci 15.000 – 20.000 de euro. Aveam casa în construcție la Bucova, vreau să fac și o pensiune acolo. Acest copil (n.r. – Cosmin Ghiorghioni) nu e deloc vinovat, nu are nicio vinovăție, ar fi făcut orice pentru mine. Am suferit foarte mult pentru el, nu merita să fie cu mine în penitenciar. Copilul mi-a adus 8.400 euro. Eu vroiam să le returnez banii. De altfel, banii pe care nu i-am cheltuit în spital s-au găsit. Pe aceia vroiam să-i înapoiez. Eu nu am rămas dator la nimeni. Cum să fac trafic de influență când eu nu mă puteam mișca?!”

„De la 1 februarie, am revenit la lucru. Am încercat să îi determin pe operatorii economici să efectueze lucrările la obiective cum stabileam noi, și nu cum ar fi dorit ei. Până atunci a fost dificil să facem asta, pentru că nu-i plătiserăm integral. I-am spus Adinei Armașu să nu mă mai sune atât de des. Eram speriat de numărul mare al telefoanelor primite de la ea, dar și de vizitele inoportune. Am citit Codul Penal, am realizat că ceva nu este în regulă și am evitat un flagrant undeva în zona Bocșa. M-am întâlnit cu ea la o vizită pentru lucrări și mi-a spus că se grăbește, că o așteaptă cei de la DIICOT și că nu știe pentru ce motiv. Eu i-am spus că pentru denunțuri, pentru ce altceva”.

UPDATE 4 – Ghiorghioni și-a încheiat declarația cu povestea zilei în care a picat în plasa procurorilor anticorupție, care i-au organizat flagrantul. „În ziua flagrantului, nu am chemat-o la birou, a venit din proprie inițiativă. Mi-a spus că mi-a adus niște reviste din Germania. Eu i-am spus că trebuie să se apuce de drumul de Slatina-Timiș. I-am spus «Ce dracu ai adus acolo?» După trei minute au intrat procurorii. Nu există influență! Vă spun cu mâna pe ce e mai sfânt, dacă nu exista episodul cu spitalul, nu exista nicio înregistrare cu Ghiorghioni vorbind despre bani. Mă consider nevinovat!” 

UPDATE 5 – Procurorul n-a dorit să îi adreseze nicio întrebare inculpatului. Urmează o pauză de 14 minute.

UPDATE 6 – Glumind înainte de reluarea ședinței de judecată, Ionesie Ghiorghioni a spus că se simte ca după spovedanie.

UPDATE 7 – Avocații depun în acest moment la dosar caracterizări ale vicelui din partea Episcopului de Caransebeș, Lucian Mic, dar și de la parohul comunei Băuțar.
UPDATE 8 – Procurorul Lucian Dolcu arată înainte de toate că în cauză e vorba de un concurs de infracțiuni, nu de o singură infracțiune comisă în formă continuată, ceea ce ar însemna agravarea pedepsei. Avocații lui Ghiorghioni susțin însă că nu poate fi vorba despre două infracțiuni distincte.
Judecătorul este cel care se va pronunța cu privire la încadrarea juridică a faptelor vicelui CJ.
UPDATE 9 – Procurorul DNA pune acum concluziile pe fond. În ceea ce-l privește pe Cosmin Ghiorghioni, care a recunoscut totul, Lucian Dolcu a cerut o pedeapsă cu suspendarea executării. Reprezentantul Ministerului Public a arătat că tânărul a fost implicat în activitatea infracțională de unchiul său, tocmai pentru ca acesta să pozeze într-un om integru. Ionesie Ghiorghioni încă nu avea suficientă încredere în Adina Armașu și tocmai de aceea l-a folosit ca intermediar pe nepotul său.
„A afirmat cu ipocrizie despre Cosmin Ghiorghioni că îl vede ca pe copilul său. N-a avut niciun scrupul în a-l implica în activitatea infracțională, a dovedit un cinism maxim și l-a expus răspunderii penale. A fost atras în această activitate bazându-se pe asigurările unchiului său că nu i se va întâmpla nimic”, indică procurorul DNA.
Referitor la Ionesie Ghiorghioni, a încercat să prezinte aproape halucinant dialoguri care nu au avut loc. Tot ce s-a discutat se află la dosar. Inculpatul se erija azi într-o persoană care a ajuns în această situație ca urmare a unei conspirații, a inducerii noastre în eroare de alți angajați ai Consiliului Județean. În realitate nu e așa. Inculpatul a profitat de poziția importantă pentru a-și aservi în folosul său resursele materiale ale acestui județ. Armașu a spus că nu a fost vreodată la Ghiorghioni cu mai puțin de 400.000 de lei, fiindu-i rușine. Cele mai multe dintre lucrările CJ au fost atribuite discreționar, abuziv.

Procurorul DNA mai indică faptul că de multe ori când se invocă interesul public pentru arestarea funcționarilor, oamenii legii sunt persiflați, dar realitatea acestor zile arată că au dreptate, de fiecare dată. Asta, întrucât corupția epuizează resursele societății, o secătuiește. Toate se întâmplă printr-un efect mai pervers, prin numirea pe funcții a unor persoane care nu au nicio chemare. Mulți știu că locul lor nu e acolo. Atunci când pui chiar și interimar fiul unui șofer să atribuie contracte de asemenea valori.


„Roșeți a primit o pedeapsă mică. Inculpatul Ghiorghioni nu a înțeles decât că trebuie să fie mai precaut, să dea televizorul mai tare, să iasă pe hol sau să-și sacrifice nepotul, dar nu a înțeles să se oprească din activitatea infracțională. Condamnarea colegului său nu a însemnat nimic, ceea ce mă face să concluzionez că acest comportament blând al instanțelor nu produce nimic. A executat un an, a rămas cu tot? Merită! 
Concluzionând, solicit aplicarea unei pedepse ferme acestui inculpate, aplicate spre maximum, iar ca efect al sporului prin concursul de infracțiuni, o pedeapsă de zece ani sau mai mare ar fi îndestulătoare”, a precizat Lucian Dolcu în fața judecătorului.

UPDATE 10 – 
Avocatul Bolosin spune că, având în vedere poziția procesuală a clientului său, nu poate pune decât concluzii de achitare. Apărătorul vorbește despre progresul județului Caraș-Severin în perioada în care Ghiorghioni s-a aflat în fotoliul de președinte. „În Caraș-Severin e o mocirlă a firmelor care vor să ia contracte. Clientul meu nu s-a ocupat de vreo licitație, nu se ocupa nici măcar de plățile contractelor, supraveghea la bunul mers al județului. Aceste firme au băgat materiale în bătaie de joc, de asta avem drumurile pe care le avem. Nu Ghiorghioni făcea recepția lucrărilor. Nu cred că inculpatul Ghiorghioni se face vinovat de comiterea acestor infracțiuni. A acceptat acea sumă de bani ca un ajutor, atunci când era internat în spital. Din motive de sănătate l-a trimis după bani pe nepotul său, nu din motive conspirative. Nu a contestat că a primit acele sume de bani”, spune avocatul Cosmin Bolosin.

Acesta a adăugat că flagrantul e de fapt un scenariu făcut de Adina Armașu. „Clientul meu nu a pus mâna pe cei 20,000 de lei din acele reviste”. Bolosin a spus în încheiere că dacă totuși se va considera că e vinovat, atunci să se i aplice o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.

„Ghiorghioni e un om care a făcut ceva în județul Caraș-Severin, la ora 8.00 era în CJ, semna toate actele. Era ca un președinte de CJ, pentru că dumnealui era tot timpul acolo, a precizat avocatul, care a adus în atenția judecătorului faptul că Ianăș Roșeti a primit doar doi ani și jumătate de închisoare, Iancu Simion Simi, trei ani, iar exemplele de pedepse modice pot continua. „Păi Ionesie Ghiorghioni a făcut ceva pentru județul ăsta. De ce să primească zece ani, că nu a recunoscut faptele?”, s-a întrebat retoric Bolosin.

Avocatul a mai cerut ridicarea sechestrului asigurator de pe bunurile clientului său.
 Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

 

Comments

  1. […] Ionesie Ghiorghioni a păstrat tăcerea încă din momentul în care a fost ridicat de mascați și procurorul DNA din biroul său de la Consiliul Județean. S-a rezumat doar la a spune că e nevinovat și că totul este o înscenare. În faza de urmărire penală și-a rezervat dreptul la tăcere, nu a dat declarații. În sala de judecată a avut aceeași atitudine. Până astăzi, după Sursă știre […]

  2. […] Judecat pentru infracțiuni de corupție după ce a fost prins în flagrant luând bani de la soția omului de afaceri Valentin Armașu, vicele CJ va rupe astăzi tăcerea în sala de judecată a Tribunalului Caraș-Severin! Ionesie Ghiorghioni a păstrat tăcerea încă din momentul în care a fost ridicat de mascați și procurorul DNA din biroul său de la Consiliul Județean. S-a rezumat doar la a spune că e nevinovat și că totul este o înscenare. În faza de urmărire penală și-a rezervat dreptul la tăcere, nu a dat declarații. În sala de judecată a avut aceeași atitudine. Până astăzi, după …mai multe stiri […]

  3. Vasile zis Bombardierul says:

    “pe lucrurile bune pe care le-ar fi făcut pentru județul Caraș-Severin”

    Cand ii aud pe dinozaurii astia politici plangandu-si de mila in fata judecatorului ca un caine plouat parca mi se activeaza instincul de pradator. F****i m****i m***i, ce ai facut ma pentru judetul asta? O ducem mai rau ca Botosaniul, investitorii fug din judet iar fetitele tale pe care le babardesti nu te mai vor ca esti impotent. Ce mai vrei tu sa faci la butoane?!

  4. Andrei Hanganu says:

    Ma rog sa arzi ca sobolanul pentru toate nedreptatile facute si 1 minut in plus pentru toate spagile care le-ai luat. Ne rugam pentru bunastarea ta, sa aiba parte familia ta de tot binele ce l-ai facut pentru judet. Sper ca viata sa te judece dupa cum minti si dupa faptele tale josnice. Rusine Ghiorghioni , rusine Frunzaverde, rusine Barbalat.

  5. Gigi says:

    Porc gretos, mars acas! Atat ai vrea tu sa conduci jegule!I-ati si sobolanii cu tine! Hai pa!

  6. cetateanul indignat says:

    Indignare? REPULSIE asta-mi provoaca gretosul asta!Dobitocule, tu intelegi ce e ala FLAGRANT?Ce scoala ai?Pe cine prostesti?Tu te uiti la TV in ultimele zile?Ce ai facut pentru judet? CE ATI FACUT PENTRU CS SI PENTRU RESITA?Au ajuns apartamentele sa se vanda pe nimic, nu le cumpara nimeni in oras, nu avem viitor aici.Resita de ce tace?

  7. Ionut says:

    Asta nu aude ca tara fierbe de revolta impotriva indivizilor ca el? Da pe afara de nesimtire. Sa se duca unde ii este locul.

  8. doru says:

    Mai pune piciorul in CJ cand trece peste noi, acolo ne postam pe scari si-i dam un ghiont de se duce de-a berbeleacul la cat e de rotund.N-au ce cauta la conducerea judetului cei ca el si nu e singurul.Am vazut ce au facut de-a lungul anilor cei ce ne-au condus.GATA; S-A TERMINAT PT TOTI!

  9. Vasile zis Bombardierul says:

    Ca tot vorbeam de asemanari intre noi si botosani, oare asa gandesc si ai nostri? https://www.youtube.com/watch?v=3KX8kml19hg

  10. Podsekalnikov says:

    Cetateanule indignat, Resita tace cand e vorba de bunastarea/supravietuirea orasului economic in schimb la serbarile orasului ies toti la ingurgitat mici+bere. Imi pare rau sa o spun dar resiteanul de rand e de o indiferenta feroce si o mare parte de o prostie fenomenala. Oamenii care mai au cat de cat ceva in cap au plecat de mult sau care mai sunt prin oras vor pleca si ei. O dovada a indiferentei resiteanului de rand fata de ADEVARATELE probleme ale orasului e aici pe forumul ziarului asta. Urmareste numarul de postari la un articol cu subiect economico-social si o sa constati ca e muuuult inferior unui articol a carui subiect e fotbalul.

  11. Liviu says:

    Este strigator la cer cum a ajuns acest judet si implicit acest oras…..si din cauza ciu?Binenteles in primul rad din cauza noastra,populatia cu drept de vot si in al doilea rand din cauza urmatoarei echipe:Frunzaverde,Ghiorghionii,Roset,Batea,Borduz,…..o adunatura de betivani,hoti si incapabili.RUSINE!!!!!!!!

  12. Vasile zis Bombardierul says:

    “Păi Ionesie Ghiorghioni a făcut ceva pentru județul ăsta. De ce să primească zece ani, că nu a recunoscut faptele?”, s-a întrebat retoric Bolosin.

    A fost prins in flagrant cu mita si el MINTEA ca nu este adevarat!? Cred ca traim intr-o tara de dezaxati.

  13. Podsekalnikov says:

    ,,Progresul Judetului Caras-Severin”? Sper ca a-ti fost ironic altfel sunteti complet idiot. Iar clientul dumneavoastra a facut atatea pentru judetul CS incat acesta a ajuns pe ultimele locuri din tara la aproape orice capitol. ,,Conspiratie impotriva lu’ Ghiorghioni” :))))))) Dupa ce ca esti un bou sinistru si lacom te mai crezi si victima unei conspiratii. Fortele intunecate ale raului au conspirat pentru detronarea regelui luminii si adevarului nu? Dute-n mortii matii de papagal, AI LUAT MIIITAAAA doar ca de data asta te-au prins. Asta e tot.