Onorariul de 6,2 miliarde de lei, anulat!

Avocatul Sebastian Caradji şi administratorul judiciar SCP IT Management Advisors SRL al SC CET Energoterm Reşiţa s-au văzut prea devreme cu sacii în căruţă. O cerere în anulare i-a lăsat, cel puţin deocamdată, cu buza umflată.

 

Lovitură de teatru în cazul cusut cu aţă albă în urma căruia Primăria Reşiţa ar urma să ajungă falită. CET Energoterm Reşiţa, prin lichidatorul judiciar, a cerut în instanţă obligarea municipalităţii la plata unor sume fabuloase, reprezentând facturi neachitate la căldură şi apă caldă de mai multe unităţi de învăţământ din oraş, Liceul de Artă Sabin Păuţa, Liceul Mircea Eliade, Liceul Traian Vuia, Liceul Economic, Grupul Şcolar Construcţii Montaj, Liceul Diaconovici Tietz, Liceul Traian Lalescu şi Grădiniţa PP4.

Instanţa a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat municipalitatea să plătească suma de 11,5 milioane lei CET-ului, prin lichidatorul amintit, plus alte 620.000 de lei, reprezentând onorariul avocatului Sebastian Caradji. Împotriva ordonanţei de plată s-a formulat însă contestaţie în anulare, care a fost soluţionată ieri, la Tribunalul Caraş-Severin.

“Instanţa respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Reşiţa prin Primar. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii. Admite cererea în anulare. Anulează Ordonanţa ce cuprinde somaţia de plată”, se arată în încheierea Tribunalului Caraş-Severin de ieri. Cu alte cuvinte, Primăria Reşiţa nu plăteşte deocamdată niciun leu, nici CET-ului, nici avocatului Caradji. Pretenţiile fostei societăţi de termoficare a oraşului, de fapt, a lichidatorului acesteia, urmează să fie puse din nou în discuţie.