EXCLUSIV. „Singura soluție pentru universitatea din Reșița este fuziunea prin absorbție! Din partea Politehnicii din Timișoara e un act de responsabilitate!”

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Rectorul Politehnicii din Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, a explicat, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, de ce singura șansă de redresare a învățământului superior reșițean este legată de Universitatea Politehnica Timișoara.

Preluarea Universității „Eftimie Murgu” de către Politehnica din Timișoara nu e văzută cu ochi buni de întreaga comunitate academică din Reșița. Reprezentanți ai Facultății de Inginerie din cadrul universității reșițene au venit cu această solicitare, iar Consiliul de Administrație și Senatul Politehnicii și-au dat acordul în acest sens. Totul depinde acum de ceea ce își doresc structurile de conducere din UEM. Prorectorul Cristian Chioncel a subliniat faptul că „la nivel instituțional nu s-a întreprins niciun demers în vederea unei eventuale fuziuni”, precizând totodată că un astfel de demers făcut de Facultatea de Inginerie și nu de către Universitate nu poate produce niciun efect.

De ce e însă foarte important ca universitatea reșițeană, puternic afectată în ultimii ani de scandalurile de corupție și de problemele financiare, să devină parte a Politehnicii a explicat  pentru expressdebanat.ro prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT. „Într-o primă etapă, fiecare universitate trebuie să-și exprime acordul. Noi am primit o solicitare din partea Facultății de Inginerie. Universitatea și-a exprimat acordul ca întreaga universitate din Reșița, pentru că nu se poate prelua pe bucăți, să intre în această fuziune prin absorbție. Următorul pas este să înaintăm universității din Reșița propunerea. Ei trebuie să aibă ședința de Senat în care să spună da sau ba. Dacă este da, vor trebui formalizate la minister aceste două decizii, după care va urma un plan de organizare. Nu am pomenit nimic de problemele grave cu care se confruntă universitatea din Reșița, noi ne-am exprimat ca orice universitate de un anumit calibru, în sensul că ne interesează soarta unei instituții care s-a născut din instituția noastră. Ne exprimăm dorința de a încerca să punem lucrurile pe făgașul normal. Singura soluție care există, din păcate, pentru universitatea din Reșița este fuziunea prin absorbție”, a precizat Șerban.

Problemele financiare resimțite la nivelul UEM și încrederea limitată pe care o are astăzi universitatea din Reșița nu au de ce să împiedice fuziunea, explică rectorul UPT, ba dimpotrivă, reprezintă motive în plus pentru ca Politehnica să se implice în salvarea învățământului superior în Banatul Montan. „Cred că este o soluție benefică pentru ambele părți. Va fi decizia universității din Reșița, trebuie făcută o analiză foarte serioasă și să se renunțe la micile orgolii pentru că am înțeles că există destule. Finanțarea de bază alocată universității din Reșița pe un an este de 7,1 milioane. Finanțarea de bază alocată Politehnicii se apropie de 100 de milioane, deci noi pe lună primim mai mult cu aproape 20 la sută decât primește Reșița pe un an. Pentru noi nu este niciun orgoliu, efectiv e un act de responsabilitate din partea Politehnicii”, a mai spus rectorul Șerban.

Prezent nu demult în Redacția Express de Banat, prorectorul de la „Eftimie Murgu”, Cristian Chioncel, a vorbit pe larg despre posibilitatea ca universitatea reșițeană să devină parte a Politehnicii: „Din acest punct de vedere, dacă ne uităm puţin la istoricul învăţământului superior reşiţean, observăm că el s-a născut sub tutela Universităţii Politehnice Timişoara, ca institut de subingineri. La începutul anilor ’90 când s-a pus problema desprinderii de Timișoara nu întreg corpul profesional al Facultăţii de Inginerie a îmbrăţişat 100% ideea. A fost o serie de argumente şi pro, şi contra, dintre care unele foarte plastic, sau metaforic exprimate, spuneau că la umbra unui copac mai mare, tu, copac mai mic, nu poți să creşti, să te dezvolţi. Acesta a fost argumentul la momentul respectiv al taberei care făcea lobby pentru rupere. Cealaltă tabără, poate mai reticentă, zicea că la umbra unui copac mai mare, şi dacă apar intemeperii, furtuni şi greutăţi, eşti ceva mai ferit”. 

Muzeul TM

 

 

Foto: Banatul Azi

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/