EXCLUSIV Sentinţă definitivă: Borţun şi Bădescu, nevinovaţi pentru moartea Gabrielei Agrapinei!

Ginecologii reşiţeni judecaţi timp de trei ani şi jumătate pentru ucidere din culpă pot răsufla uşuraţi. Magistraţii au hotărât că Florea Borţun şi Iosif Bădescu nu se fac vinovaţi de decesul femeii care a murit la numai 44 de ani după ce a dat naştere unei fetiţe cu Sindrom Down.

Ioan Agrapinei s-a simţit dator să lupte şi să demonstreze în sălile de judecată că soţia sa a murit din vina medicilor care au supravegheat-o pe perioada sarcinii şi care au asistat-o la naştere. A fost îndreptăţit să facă asta pentru că medicii legişti de la Reşiţa şi Timişoara au concluzionat că decesul a fost cauzat de o culpă medicală. Comisia Superioară de Medicină Legală şi Colegiul Medicilor au contrazis însă concluziile raportului de expertiză medico-legală, lucru care a determinat instanţele de judecată să-i achite pe Florea Borţun şi Iosif Bădescu, cu alte cuvinte, să-i declare nevinovaţi.

„Fapta nu există”

Judecătoria Reşiţa a pronunţat în 12 octombrie 2011 sentinţa de achitare a celor doi medici pe motiv că fapta nu există. La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul prin care Ioan Agrapinei a atacat decizia magistraţilor reşiţeni. Astfel, Borţun şi Bădescu au fost declaraţi definitiv nevinovaţi. Ioan Agrapinei este dezamăgit şi crede că soţiei sale i s-a făcut o mare nedreptate. „Eu nu am avut bani să-mi angajez avocaţi ca domnii doctori, dar am făcut ceea ce am ştiut mai bine pentru a demonstra că soţia mea a murit dintr-o culpă medicală. Sunt multe nereguli în acest caz şi sunt dezamăgit de soluţia instanţei. Erau destule lucruri clare la dosar, dar acum nu mai am ce face. Rămân la convingerile mele, susţinute de medicii legişti, şi sper să nu mai treacă nimeni prin ceea ce trec eu”, a declarat soţul Gabrielei Agrapinei.

Comments

  1. Patricia says:

    Rudele pacientei au foarte mare dreptate ca justitia nu isi face treaba. Mama mea a ajuns la Judetean la urgenta si a fost internata de joi dimineata la ginecologie cu diagnostic de infectie gineco, iar sambata cand se simtea tot mai rau ginecologul minune BORTUN a venit de acasa pt a o consulta(clar prin interventii a unor oameni cu functie in caras), a inceput printr-un ironic: ,, asta e pacienta?”, cum putea arata o femeie de 49 ani dupa 3 zile de nemancat si infectie foarte mare in corp? Concluzia mecanicului BORTUN pt ca numai doctor nu e, un lichid in burta, sa i se faca o punctie, mama mea a refuzat, a plecat din spital pe propria raspundere, tatal meu din curtea spitalului a plecat cu ea direct la Szeged, surpriza, avea apendicita perforata de miercuri noaptea cand a fost trimisa la urgenta. Mentionez ca a fost consultata si chirurgul care este acum acuzat de malpraxis si ca pe bilet de trimitere la urgenta la Judetean a fost scris :,,suspecta de apendicita, posibil in curs de perforare”. Si alte multe cazuri! INCA MAI CREDETI IN NEVINOVATIA LOR?