EXCLUSIV: Se dau primele pedepse în dosarul primarului Borduz! (UPDATE)

La Judecătoria Reşiţa are loc astăzi un nou termen în dosarul în care Ioan Borduz este acuzat de deturnare de fonduri europene alături sau în complicitate cu alte şase persoane. Trei dintre inculpaţi şi-ar putea afla astăzi pedepsele pentru faptele pe care şi le-au recunoscut.

 

publicitate online in ziar Express de Banat

UPDATE, 0ra 14.00

Instanța a rămas în pronunțare în ceea ce-i privește pe inculpații care și-au recunoscut faptele. Faţă de ceilalţi, printre care se află şi primarul Borduz, cauza a fost disjunsă. Interesant este că apărătorii lui Cosmin Nicorici, Ionelei Duma Durăin şi fostului director de la SC Pieţe SA au cerut achitarea inculpaţilor, deşi au uzat de prevederile art. 320 indice 1. Mai exact, inculpaţii au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, dar cu toate astea au cerut să fie declaraţi nevinovaţi. Procurorul DNA a învederat instanţei că nu se pot pune concluzii de achitare atâta timp cât se recunosc faptele şi, implicit vinovăţia. Verdictul îl va da instanţa. Revenim cu amănunte!

Cosmin Nicorici, Ionela Duma Durăin şi fostul director de la SC Pieţe SA au recunoscut că au întocmit în fals contracte cu SC Banatica, firmă ce a organizat festivalul agricol de la Dezeşti inclus într-un program cu finanţare europeană. Aceştia au ales să fie judecaţi după procedura simplificată, limitele de pedeapsă urmând a fi reduse în cazul lor cu o treime. Instanţa s-ar putea pronunţa în cazul lor chiar astăzi.

gif card de energie dacus 1000x100

Recunoaşterea comiterii infracţiunilor de fals de către cei trei nu înseamnă neapărat demonstrarea vinovăţiei celorlalţi inculpaţi. Cel puţin asta afirmă avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul primarului Borduz. “Azi, cauza va rămâne în pronunţare referitor la cei trei inculpaţi care au uzitat de articolul 320 din Codul Penal. Dacă se va pronunţa, în opinia mea, ar trebui ca judecătorul să se abţină să-i judece şi pe ceilalţi. Chiar dacă ei au recunoscut faptele din rechizitoriu, acest lucru nu are nicio relevanţă pentru clientul meu, deoarece nu-i cunoaşte şi nu a avut de-a face cu aceştia”, a precizat Bolosin.

 

Rămâi pe Express de Banat pentru a amănunte din sala de judecată!

Muzeul TM

Comments

  1. Chung Norris says:

    Ioane, ma dom’ primar Borduzzi, hai ma ca te asteapta Romi si Simi sa refaceti PD-L-ul in exil ca si marii disidenti din perioada comunismului (suna mai frumos decat parnaie, ai??) Ti-au pregatit si camera camarazii. Ce-i corect nu seamana cu Camera de Comert dar ai gatat cu stresul.

    La revedere in 2045!

  2. Caragiale says:

    Daca Borduz scapa si acu (vezi tu doamne ca nu-i cunostea pe infractori!!!!) votam cu PP-DD-ul ca alta solutie nu mai avem. Da bine nene la petrecere au fost toti. Sa mearga impreuna si la parnaie. Si toate acestea sub nasul mariei sale Frunzaverde care ne va spune si el ca nu-i cunoaste nici pe Simi, nici pe Romi, nici pe Borduz… Amnezie de primavara?! Sau aia era astenie?! ROMANIA TE IUBESC!!!

  3. JUSTITIA VA FACE DREPTATE says:

    ATI IESIT SI VOI PUSCARIASILOR LA VORBITOR CU EXPERIENTA VOASTRA DEVASTATOARE DE FRUSTRATI.

  4. ESTE NEVINOVAT says:

    SUNT SIGUR CA ESTE NEVINOVAT PENTRU CA ARE UN SUFLET FFFFFF. MARE AVEM NEVOIE DE OAMENI CA EL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/