EXCLUSIV. Programul delegației americane în Banat

O importantă delegație de antreprenori și investitori americani, în frunte cu Tesla și Solar City, au ajuns luni în Banat, unde s-au întâlnit cu principalii reprezentanți ai administrației publice și directorii de societăți din zonă.

Primirea a fost făcută pe Aeroportul Internațional din Timișoara, unde au ajuns toate delegațiile oficiale, fiind întâmpinate de primarul Nicolae Robu și de reprezentanți ai Primăriei Reșița. Delegația a fost condusă la o renumită pensiune din Văliug, unde au avut loc și primele discuții. Acesta au început marți, la ora 12, cu o sesiune de prezentare a delegației americane, fiecare delegație având 15 minute alocate pentru prezentare și 5 minute pentru întrebări și răspunsuri. Au spart gheața cei de la Inovation 4.4, urmați de Zoetic Energy, Interra, Freudenberg Group și TUM, iar cei de la Lykke au încheiat sesiunea americană și primul meeting.

După servirea prânzului, discuțiile au fost reluate la ora 15.30 cu sesiunea românească, deschisă de ADR Vest. Au vorbit și primarii municipiilor din zonă, dar și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, precum și directorii de companii românești prezenți. Nu au lipsit nici Urbanize Hub, unul dintre cele mai importante clustere de dezvoltare și tehnologizare din România.

După ora 17, discuțiile au fost înlocuite de drumeții, delegația de peste ocean fiind pusă la curent cu frumusețile naturale ale zonei.

Surse participante la eveniment ne-au declarat că cele mai concrete demersuri au fost făcute de Zoetic Energy și că s-a discutat serios despre o investiție pe sisteme de securitate pentru baraje hidroenergetice.

Seara de marți s-a încheiat cu o cină și un cocktail party oficial.

Astăzi, delegația ajunge și în Reșița, unde cei de la Interra vor vizita deponeul ecologic, în timp ce restul delegației americane au ales să viziteze Parcul Industrial și Autoliv și o discuție de aproximativ o oră la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.

Urmează o conferință de presă și prânzul servit la Hotelul „Rogge” din oraș.