UPDATE/EXCLUSIV: Judecătorii au decis: Purec rămâne la Mediu. Sorescu și-a pierdut scaunul!

După ce a fost exclus din Consiliul Local prin retragerea sprijinului politic, fostul ales și-a găsit un loc călduț la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului. Carmen Sorescu însă susține că ar fi fost exclusă pe nedrept din instituție, astfel că așteaptă în liniște să se facă dreptate.

UPDATE, ORA 19.00 – Judecătorii au luat o decizie în cazul nemulțumirilor care au apărut la Agenția pentru Protecția Mediului. ,,Soluția pe scurt: Respinge acțiunea formulată de reclamantul Sorescu Stanică Carmen, în contradictoriu cu pârâtul, Agenția Națională pentru Protecţia Mediului”, se arată pe site-ul Tribunalului Caraș-Severin.

UPDATE, ORA 7.00 – În urma schimbărilor care s-au făcut în mare secret la Agenția pentru Protecția Mediului, lucrurile au fost puse în mișcare pe cale legală. Asta, întrucât Carmen Sorescu a decis să atace decizia de suspendare a ANMP prin Ordonanță Președințială. ,,Odată ce voi avea rezoluția în dosarul meu, voi putea face mai multe comentarii pe această temă. Deocamdată, mă abțin să spun mai multe, însă cert este că e vorba despre o suită de măsuri abuzive și tocmai de aceea am ales să lupt cu sistemul”, a declarat fostul director pentru www.expressdebanat.ro.

Carmen Sorescu a fost schimbată din funcție la jumătatea lunii iunie, în timp ce se afla în concediu. Atunci când s-a întors la serviciu a avut surpriza să constate că, pe lângă faptul că și-a pierdut postul, mai este și anchetată în Comisia de Disciplină a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Motivul invocat a fost unul cât se poate de simplu: abatere disciplinară.

gif card de energie dacus 1000x100

Pe lângă acțiunea la care astăzi se așteaptă rezoluția din partea instanței, Sorescu a mai ales să apeleze la judecători și pentru a face dreptate în cazul abuzurilor care s-ar fi comis împotriva sa. Spune că nu așteaptă în schimb decât să își recâștige integritatea profesională pentru care a muncit o viață întreagă.

Ce spune Purec?

În ce îl privește pe actualul interimar de la Mediu, Sebastian Purec, acesta se abține să facă prea multe comentarii. ,,Nu am suspendat-o eu pe doamna și astfel că nu am niciun comentariu de făcut. ANPM a suspendat-o, iar orice alt subiect pe care îl aduce în discuție vine din altceva, dar nu e justificat temeinic. Este doar o atitudine a doamnei! Nu am ce căuta în discuția asta. Dumneaei este în continuare în Comisia de Disciplină, are de lămurit aspectele de acolo. Eu am fost numit interimar până când se lămuresc lucrurile. Se simte supărată! După ce se va termina problema cu Comisia de Disciplină poate spune dacă acuzațiile sunt corecte sau nu”, a spus Sebastian Purec, actualul director interimar al APM Caraș-Severin.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/