EXCLUSIV. Doru Cozma, fostul șef al Fiscului din Caraș-Severin, cercetat pentru abuz în serviciu!

ANAF a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor!

În urma unui control al Direcției Generale de Integritate al ANAF a reieșit că Doru Cozma a întocmit patru rapoarte de evaluare pentru șefa Fiscului din Herculane, unele fiind antedatate. El mai este acuzat și că nu a soluționat contestația persoanei evaluate și că ar fi declarat în fals că a intervievat-o pe aceasta!

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus neînceperea urmăririi penale, numai că ANAF a considerat că decizia e nemotivată și a cerut Judecătoriei Reșița să dispună desființarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale și refacerea acesteia. Solicitarea a fost aprobată de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Reșița!

„Echipa de control din cadrul Direcției Generale de  Integritate – Direcția Corpul de Control, în urma verificărilor efectuate, a reținut, în cazul domnului Cozma Constantin, faptul că:

– a întocmit patru rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale ale doamnei Băcanu Mihaela pentru anul 2011 și le-a atribuit data de 31.01.2012, deși s-a demonstrat că au fost întocmite la date ulterioare, respectiv la data de 13.03.2012  și 9.04.2012, fapte ce pot constitui elementele infracțiunii de fals intelectual…

gif card de energie dacus 1000x100

– a refuzat să soluționeze contestația doamnei Băcanu Mihaela, deși actele normative prevăd termen de soluționare, iar prin cele patru rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale ale doamnei Băcanu Mihaela, pentru anul 2011, nu a stabilit un calificativ cert, fapte ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor…

– nu a intervievat-o pe doamna Băcanu Mihaela, cu ocazia evaluării performanțelor profesionale pentru anul 2011 (deși menționează că acest interviu a avut loc)”, au reținut inspectorii ANAF în raportul de control.

Doru Cozma a comentat pentru expressdebanat.ro acuzațiile ce i se aduc. Ne-a declarat că e vorba despre un dosar vechi și abandonat de procurori, „un control făcut la comandă”. Nu a vrut să spună la comanda cui s-ar fi făcut acest control, dar a adăugat: „nu mai vreau să am treabă cu Carașul, cu genul de oameni care sunt acolo!”

Rămâi pe Express de Banat să vezi cum a scăpat inițial Doru Cozma de urmărirea penală!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/