Caraș-Severin nu râvnește la Orșova

Faptul că nu există încă un proiect de lege care să spună clar ce înseamnă împărțirea administrativ-teritorială și cum se va face ea, dă naștere în continuare unor speculații care nu pot fi confirmate oficial, dar nici infirmate.

Cotidianul online Express de Banat a intrat în posesia unor informații de ultimă oră, conform cărora Guvernul Ponta ar veni cu o altă propunere de reorganizare pentru Caraș-Severin. Deși varianta „cuplării” cu județe din Oltenia a fost infirmată oficial, se pare că, potrivit ultimelor discuții purtate la nivel înalt, este posibil ca locuitorii din județul Mehedinți să facă parte din aceeași Regiune, cea de Vest. Astfel, sub tutela aceluiași for, Consiliul Regional, vor rămâne tot patru județe. Este vorba despre Timiș, Arad, Caraș-Severin și Mehedinți. Județul scos din schemă la această combinație este Hunedoara.

Miza ar fi productivitatea economică a municipiului de la malul Dunării, Orșova, pe teritoriul căruia funcționează hidrocentrala Porțile de Fier. În cazul în care această formulă rămâne cea finală, atunci Regiunea Vest ar fi cea mai mică din țară, în ce privește numărul de județe pe care le cuprinde, patru la număr. Celelalte vor fi formate din câte cinci județe, cel puțin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Beneficii reciproce
Județele dezvoltate, cum sunt Timiș și Arad ar putea beneficia de forța de muncă disponibilă în Caraș-Severin. Asta mai ales că în statisticile întocmite la nivel național, județul nostru s-ar plasa pe locul al treilea atunci când vine vorba despre numărul mare de șomeri indemnizați și neindemnizați. În plus, nici Mehedinți nu este un județ foarte bogat, dar dispune de resurse naturale și de o hidrocentrală unică în țară. Astfel că, numărul mic al județelor și modul în care se compensează lipsurile lor ar putea aduce și Caraș-Severin pe linia de plutire.

Toate acestea, în contextul în care viitorul Consiliu Regional va prelua din atribuțiile actualelor ministere și se va putea vorbi, în sfârșit, de descentralizarea mult visată.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Dinu says:

    Asta e stilul clasic PSD. La fel ca si legea retrocedarilor, au facut un rahat de ne va trebui 50 de ani sa curatam dupa mizeria lor. Acum fac la fel si cu regionalizarea.

    1. Geo says:

      Nu e vorba de PSD. Sunt toti o apa si-un pamant. Nimic nu e fundamentat, nu e studiat, e hazard, e voia unuia sau a altuia etc. Traian
      Vuia : “…contingenţele au o putere mare asupra noastră. “

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/