EXCLUSIV Administratorul judiciar renunță la UCM Reșița!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fostul colos industrial a încheiat anul 2012 pe profit, în ciuda faptului că a ajuns pe butuci din cauza celor doi directori: Adrian Chebuțiu și Adrian Preda. Potrivit administratorului judiciar, Euro Insol, anul trecut societatea a rămas cu 3 milioane de lei în cont.

Aproximativ 500 de angajați au rămas fără un loc de muncă anul trecut, iar din primăvara acestui an s-a vehiculat ideea că alte câteva sute de oameni ar rămâne job. Firma care conduce UCMR-ul în perioada de insolvență infirmă însă zvonurile lansate. „S-au făcut disponibilizări anul trecut, însă momentan nu se întrevăd altele. Un lucru este cert. Societatea a reușit să încheie anul trecut pe profit, ceea ce este o premieră, după 2001, anul privatizării ei”, a declarat administratorul judiciar Remus Borza în exclusivitate pentru Express de Banat.

Vești proaste pentru UCMR
În ciuda veștilor bune care se întrevăd la orizont, firma Euro Insol este decisă să renunțe la gestionarea societății, la finele acestei luni. „Îmi depun mandatul la sfârșitul lunii ianuarie. Mi-am făcut datoria față de UCMR, față de țară, fără să fur vreun leu!”, a declarat dezamăgit reprezentantul firmei Euro Insol, cea care mai administrează și compania Hidroelectrica, atât de necesară societății reșițene.

Decizia lui Remus Borza de a abandona barca UCMR vine după ce în luna noiembrie, la nivel central s-a manifestat intenția de a schimba administratorul judiciar care gestionează active de peste 6 miliarde de euro cu două cabinete individuale. Incertitudinea în care își desfășoară Euro Insol activitatea l-a determinat pe Borza să ia decizia de a abandona gestionarea UCMR. La începutul lunii noiembrie 2012, acesta a adus acuze dure la adresa celor care au în plan schimbarea.

promovare banner maxagro

„Rezultatele pozitive determină șacalii să facă schimbări, astfel încât lucrurile să meargă din rău în mai rău până când uzina se vinde la fier vechi”, a subliniat reprezentantul administratorului judiciar, la Reșița, pe data de 5 noiembrie 2012.

 

 

STPT job 1000x200

Comments

  1. Gigi Becali says:

    bai ha,ha,lero.

    de ce exclusivitate vorbesti. aia din pat cu borza ca niciun
    ziar nu mai are comunicatu lu dom avocet. pai tu ne scri de ce a zis asta in
    noiembrie 2012, ca nu prea mai ai subiecte de când nu mai e directoru de la
    ucmr. tu vezi ce tute sinteti ca nici tu nici borza nu stiti ca privatizarea sa
    facut in Decembrie 2003.

    1. cristina says:

      POATE că ai dreptate.

      PRECIS te exprimi jignitor şi murdar.
      Poate că pe “dom avocet” nu l-a mai întrebat nimeni ceva.

  2. resitean_informat says:

    Profit dupa privatizare s-a facut in 2007 si 2008, ca sa nu mai vorbim ca tot in
    perioada pe care o critici, in 2009, s-a înregistrat cea mai mare cifra de
    afaceri din istoria UCMR-ului si atunci aveam de lucru si contracte semnate de
    cei doi. Toate sunt de verificat pe site-ul finantelor pentru cine vrea sa vada
    adevarul.

  3. Edi Ice says:

    Profit in 2012? poate din pix. Noi nu am mai lucrat din iunie 2012, dar am luat bani din vanzari de fiare veche si nu stiu cat o mai merge asa sa nu lucram si sa luam bani. Desi vrei sa fii obiectiva vad ca esti obsedata de cei care ne dadeau de lucru.
    De când au plecat nu mai avem contracte si ne dau si acum de lucru tot cei doi directori, ba ceva de la Renk, ba altceva de la institut. Spune lumii intregi ca nu avem nici un contract de când a venit Borza si pleaca de frica ca ne ducem tot in jos, iar el nu a fost in stare sa ne aduca pe linia de plutire.

  4. nashpa says:

    Onuta draga, colosalul profit de 3 milioane RON inseamna mai putin de 700.000 de euro. N-o sa vezi tu in viata ta atitia bani din munca. Nasol e ca nici noi ucemeristii nu i-am vazut, cum n-am mai vazut nici contracte noi, de cativa ani. Probabil ca tu te-ai intrebat, curioasa cum te stim, ce e acela profit? Si l-ai intrebat si pe Borza in exclusivitate de unde l-a scos? Care a fost cifra de afaceri sau alte mizilicuri? Afla ca profitul fabulos provine din stergerea datoriilor creditorilor neinscrisi la masa credala, ceea ce miroase de la o posta a inginerie si nu a munca cinstita. De curiozitate, intreaba prin UCMR, dar nu prin telefon la secretariat, ce se mai lucreaza, pentru cine si de cand sunt contractele. Apoi scrie un articol in care sa vorbesti separat de productie si separat de valorificarea fierului vechi. Te risti, Barbie draga?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/