EXCLUSIV. 60 de lei gramul de cannabis în Caransebeş! DIICOT dezvăluie cum sunt racolați vânzătorii de „iarbă”!

În municipiul de pe Timiş şi Sebeş drogurile se vând peste tot: în zona cartierului Nord, în preajma barului Iberia din Pipirig, în zona Kauflandului din acelaşi cartier sau în vecinătatea restaurantului Arcade.

Vânzătorii de visuri din Caransebeş pică de câţiva ani încoace unii după alţii în plasa poliţiştilor şi procurorilor de la Combaterea Crimei Organizate, ceea ce demonstrează că în rândul multor tineri din municipiu consumarea drogurilor este ceva foarte la modă. Procurorii DIICOT au dezvăluit cât de simplu se pun bazele unui grup infracţional organizat specializat în traficul cu droguri de risc şi au exemplificat câteva din metodele de racolare a tinerilor care aderă la astfel de grupări.

Condamnările caransebeşenilor Daniel Bona-Mura, Adrian Jurca, Adrian Ebetiuc şi Alexandru Ştefan pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive nu au surprins pe nimeni, fiind binecunoscută activitatea lor. În februarie 2013, DIICOT Caraş-Severin s-a autosesizat cu privire la faptul că pe raza municipiului Caransebeş Bona-Mura deţine în vederea consumului şi distribuie droguri de risc şi produse etnobotanice la diferiţi tineri aflaţi în anturaj, atât în oraş, cât şi în localităţile limitrofe. La finele lunii iulie a anului trecut au intrat în vizorul oamenilor legii şi Ebetiuc şi Jurca. În scurt timp s-a demonstrat că aceştia au strânsă legătură cu Bona.

Aprovizionat de pe Internet!

„Începând cu anul 2013, inculpatul Bona-Mura, fiind consumator dependent de droguri de risc şi produse etnobotanice, a comandat de pe Internet de la o persoană fizică substanţe de tip etnobotanic, aproximativ 15-20 de grame, cu preţul de 17 lei gramul. Ulterior, inculpatul a amestecat substanţele cu salvie, le-a ambalat în pliculeţe şi le-a comercializat cu preţul de 40 de lei gramul. Întrucât din această activitate inculpatul a obţinut un profit mulţumitor, a desfăşurat în continuare comercializarea amestecului de produse etnobotanice şi salvie timp de câteva luni”, au reţinut procurorii şi magistraţii care l-au condamnat.

Traficant de droguri, după o ceartă cu părinţii!

„La începutul lunii iulie 2013, Bona-Mura l-a racolat pe inculpatul Ebetiuc, profitând de cearta inculpatului cu părinţii săi. Astfel, iniţial, inculpatul Bona-Mura i-a asigurat cazarea în apartamentul său, apoi au început să consume împreună cannabis, dezvoltând o relaţie de prietenie. Îndată ce inculpatul Ebetiuc a devenit consumator constant de cannabis şi substanţe etnobotanice, Bona i-a oferit acestuia produsele fără plată, dar în schimb Ebetiuc a distribuit amestec de substanţe etnobotanice şi salvie către alţi consumatori din localitatea Caransebeş”, au mai reţinut procurorii DIICOT.

Racolaţi pentru câteva fumuri de „iarbă”

În septembrie 2013, inculpatul Bona-Mura l-a racolat în cadrul grupului şi pe inculpatul Jurca. De această dată, pentru atragerea tânărului în activitatea ilegală de distribuire de droguri şi substanţe etnobotanice, Bona-Mura a profitat de faptul că acesta este consumator constant de astfel de produse şi i-a oferit spre consum produse gratis. „La sfârşitul lunii noiembrie a refuzat să-i mai ofere produse gratis, astfel că, pentru a-şi mai procura droguri, inculpatul Jurca a devenit în cadrul grupului infracţional distribuitor de droguri. În septembrie 2013, inculpatul Bona-Mura l-a racolat în cadrul grupului şi pe inculpatul Alexandru Ştefan, folosind aceeaşi metodă de racolare, respectiv a atras inculpatul prin oferirea de droguri gratis şi după crearea unei stări de dependenţă, atât financiară, cât şi faţă de substanţele interzise, i-a impus activitatea de distribuţie de droguri. Inculpatul Ştefan a devenit membru al grupului după circa două săptămâni de la data la care l-a cunoscut pe inculpatul  Bona-Mura şi a distribuit atât cannabis, cât şi substanţe etnobotanice”, se mai arată în rechizitoriul şi motivarea sentinţei de condamnare a tinerilor.

I-au turnat pe alţii!

Aceştia vindeau cu 60-70 de lei gramul de cannabis şi 40 de lei plicul de etnobotanice. Bona-Mura este recidivist, dar a acceptat, alături de Ebetiuc, să colaboreze cu organele de cercetare penală, oferindu-le informaţii despre alte activităţi infracţionale, şi astfel au scăpat cu pedepse blânde. Singurul care a primit o pedeapsă privativă de libertate este liderul grupului, Bona-Mura, patru ani de închisoare, dar doar pentru că nu e la prima întâlnire cu legea penală. Ceilalţi trei au primit între doi ani şi doi ani şi jumătate de puşcărie cu suspendare sub supraveghere.

FOTO: http://noticiaaldia.com/

 

Comments

  1. Now Body says:

    Bona e in libertate :))

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/