Exact ca în Texas! Interlopii nu mai folosesc bâte și săbii! Au arme de foc și legături cu mediul infracțional de afară!

Senatorul PNL Marcel Vela, președintele Comisiei de Apărare din Senat, are cifre conform cărora interlopii își fac de cap prin România și asta tocmai pentru că deciziile ministrului de Interne nu ar face altceva decât să încurajeze comiterea infracțiunilor cu violență!

Liderul liberalilor cărășeni a criticat-o din nou în termeni duri pe Carmen Dan pentru deciziile luate la vârful ministerului, decizii care ar decima pur și simplu Poliția Română. „Nu am nimic personal și nici PNL nu are nimic cu Carmen Dan, este vorba doar de creșterea infracțiunilor cu violență, violuri, crime, tâlhării, bande înarmate. Comisia din care fac parte nu promovează doar legi, ci are și atribuții de control. Vrem să vedem care sunt cauzele pentru a elimina efectele. Am constatat lucruri care țin într-adevăr de cauze generate de un management deficitar. Făcând o analiză și discutând cu factorii implicați am aflat că polițiștii au pistoale «Carpați» din 1974. S-au desființat posturi de poliție! Aceste infracțiuni cresc când vigilența scade. Dacă la un post de poliție dintr-o comună din doi polițiști a rămas unul singur și la ora 16.00 se închide postul, că nu poate polițistul să stea 24 de ore la serviciu, de la ora 16.00 e Texas acolo! Oamenii taie cauciucurile, atacă în bande!”, a acuzat Marcel Vela.

Senatorul de Caraș-Severin atrage atenția asupra cazurilor tot mai dese de polițiști atacați de interlopi, soldate cu vătămări corporale și chiar cu pierderea vieții de către oameni ai legii, unul dintre motive fiind și dotarea precară din Ministerul de Interne. „Infracționalitatea e globalizată și vrând-nevrând interlopii din România au legături cu interlopi de afară, care sunt bine organizați. Așa se explică faptul că sunt tot mai multe bande de interlopi care atacă folosind arme de foc. Atacă inclusiv polițiștii! Doamna Carmen Dan a promis că Poliția ca avea maieruri anti-înjunghiere și bastoane cu șocuri electrice și nu a luat nimic!”, a mai afirmat Vela.

foto: adevarul