Evenimente de primă mână

Sunt, pur şi simplu, devastat. Parcă aşa se spune când îţi cade o cărămidă în cap şi nu mai vezi drumul. Aşa mă simt. Să vă spun ce m-a devastat. Păi, o tipă, care nu înseamnă nimic pe lumea asta, toată numai ţâţe şi buze, spre bucuria caricaturiştilor, se mărită spre sfârşitul lunii decembrie cu un tip. La nicio lună, ea îl părăseşte şi pleacă la Paris, unde se întâlneşte cu altul. Acolo, nimic nu-i tihneşte şi are mustrări de conştiinţă pentru ce a făcut. Întoarsă acasă, află cu surprindere că primul vrea să divorţeze de ea şi, de aici, începe să-i pună cenuşă în cap. Printre lacrimi băsesciene, ne spune că a stat cinci zile la Paris cu cel de-al doilea şi că n-au făcut altceva decât să ia masa împreună în prima seară. Era atât de convingătoare, că tot ce măcănea ne-a impresionat pe toţi şi i-am dat crezare. Ba chiar am lăcrimat şi noi. Apoi au curs regretele. Că nu-şi explică de ce a procedat astfel, babele au oftat în final de dragostea pe care o degaja ea printre suspine, de te făcea să visezi cu ochii deschişi. A fost un moment orbitor, cu mare încărcătură lirică, în care curva României îşi povestea dragostea faţă de primul, în timp ce al doilea a devenit vânător şi ea o biată căprioară. Dar ce spune marele Păcălici. Nimic. Adică primul, deşi e aproape imposibil, în situaţii din astea, să spui care-i primul şi care-i ultimul. În povestea de faţă, care a bulversat o lume întreagă de papagali, nici nu contează. Cine mai dă doi bani pe astea? Totul e să ştii cu cine se călăreşte nevastă-ta. Şi unde. Că fata din povestea asta nici n-a ascuns. E firesc să te măriţi cu unul, să faci Crăciunul la el acasă şi-apoi să te duci la dracu-n praznic, s-o faci cu altul. Aşa-i trendi şi să şi declari în faţa lumii, cu prefăcătorie desăvârşită, cum că tu n-ai nicio vină şi-ţi ceri iertare, iertare, chiar şi în biserică, în biserica în care te-ai măritat din dragoste. Asemenea viclenie şi teatru ieftin n-am văzut, de când mama m-a făcut, Dumnezeu s-o odihnească! De-aia am recunoscut că sunt devastat. Şi nu mă … devastez prea uşor. Povestea mea are în centrul ei, din fericire, un personaj mic. Să nu-mi spuneţi că, la rândul domniilor voastre, nu aţi fost devastaţi, că nu vă cred. Deja nu mai aveţi poftă de mâncare şi nu mai dormiţi. Este? În aceste condiţii, fuga lui Băsescu la Bruxelles, unde s-a văzut, „la cererea sa”, cu preşedintele Consiliului European, unul pe care îl cheamă ceva cu Pui sau Puy, să pârască Europa că nu bagă în seamă Republica Moldova şi România în Schengen, aproape că nu mai contează. La noi funcţionează instituţiile statului, care salvează statul de drept de mârlănia parlamentarilor, exemplu Curtea Constituţională, care a stopat noul Cod penal, aşa că Europa nu trebuie să amestece lucrurile. De o parte, succesele Curţii, de ailaltă, Parlamentul mincinos. Deci, un MCV pentru România, format din două capitole: buni şi răi. L-am văzut însă şi isterizat la întrebarea unui ziarist: Ce ştie despre banii luaţi de la Gazprom de notarul Ioana Băsescu. A spus că nu ştie nimic.