„Enciclopedia” Caransebeşului şi-a deschis muzeu!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Renumitul istoric și scriitor Liviu Groza, ajuns la vârsta de 82 de ani, a reușit performanța de a strânge atât de multe lucruri importante în viață, încât a decis să realizeze un muzeu în propria casă.

„Am donat foarte multe lucruri, cărți, documente istorice în ultima perioadă din viața mea, însă zilele trecute m-am gândit să utilizez fosta cămară de lemne într-un fel de expoziție cu aspecte din viața și activitatea mea. La loc de frunte este un panou unde sunt trei fotografii cu primarul Marcel Vela în cadrul mai multor proiecte în care am colaborat. Mai există un panou legat de faptul că am fost operat pe inimă de medicul Gașpar din Timișoara și în fotografii prietenul Marian Gașpar îmi oferă inima care a funcționat cât timp eram în operație. Am mai expus un panou cu personalitățile pe care le-am cunoscut printre care ministrul și marea sportivă Gabriela Szabo, dr. Costin Feneșan sau dr. Cornel Ungureanu. Din păcate, am și câteva fotografii de suflet cu oameni importanți din viața mea care au trecut în eternitate: fostul Mitropolit Nicolae Corneanu, academicianul Constantin Daicoviciu, prof univ. Hadrian Daicoviciu sau prof. univ. dr. Dimitrie Cioloca”, ne-a declarat istoricul Liviu Groza.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Acesta a mai așezat pe masă și obiecte care i-au aparținut în viața de militar, curbimetru, cronometru, șapca cu care a zburat cele 52 de ore cu elicopterul deasupra Banatului Montan și care are autograful piloților. La loc de frunte există scrisoarea pe care i-a trimis-o de la Viena dr. Alexander Krischan cu ocazia împlinirii a zece ani de când s-au cunoscut și au colaborat la întocmirea volumelor istorice „Restituiri istorice”, având la bază Regimentul de Graniță Nr. 13 Româno-Bănățean.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/