EFECTUL COLECTIV. Pompierii din Caransebeş aprind spiritele între pensionari şi primarul Felix Borcean!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Distracție pentru unii, nervi pentru alții! Și asta pentru că Primăria Caransebeș şi-a propus ca din 2018 să respecte legea la tradiţionala petrecere organizată la-nceput de an pentru pensionari…

Revelionul Pensionarilor la Caransebeș a fost prilej de distracție doar pentru 200 de pensionari, rude și prieteni ai acestora, numeroşi alţi pensionari neprimind bilete la petrecerea organizată în sala cantinei de ajutor social a Primăriei.

Am aflat de la unii pensionari, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Caransebeș, că au fost nevoiți să renunțe la cumpărarea biletului pentru Revelion pentru că nu au mai fost locuri, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.

„Noi am renunțat! Am fost în fiecare an, erau și câte 400-500 de invitați odată. Nu știu ce se întâmplă. Am întrebat pe dna Chiva, președinta noastră, și ne-a spus că Primăria nu lasă în sală mai mulți de 140 de oameni. Suntem un pic supărați pentru că nu am mai întâlnit așa ceva… Şi să plătești, și să nu poți să intri!”, ni s-au confesat soții Maria și Costel P.

STPT job 1000x200

Am luat legătura cu președinta CARP, Paraschiva Radu, care spune că au fost reguli  stricte de la municipalitate. „Mi s-a spus că sala a fost autorizată ISU doar pentru un număr de persoane, apoi am fost la domnul viceprimar și mi-a mai îngăduit un plus de persoane și, dacă am văzut că tot trebuie să resping oameni de pe lista de invitați, am ridicat afișele din oraș cu două zile înainte, pentru că degeaba mai veneau oameni, că nu mai puteam să-i primesc. E umilință, vă dați seama, să tot îi întorc înapoi și pentru distracție! Ca să nu vă mai spun că oamenii au prietenii de ani de zile, ei stau împreună la aceeași masă, or acum, cu regulile astea, unii s-au supărat și pentru că au stat cu spatele la muzică… Îmi pare rău, ce să fac?”, a fost răspunsul Paraschivei Radu.  

Primarul Felix Borcean, prezent la acțiune, a ținut să menționeze că rolul Primăriei a fost doar acela de a pune la dispoziție sala pentru această petrecere. Felix Borcean i-a complimentat pe pensionari, spunând că a crezut că a fost invitat la Revelionul sârbesc, pentru că invitații nu arată ca niște pensionari. „Ne este drag să fim în mijlocul dumneavoastră și ne bucură să vedem atâta vitalitate și voie bună”, li s-a adresat Borcean pensionarilor care au prins loc la petrecere.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/