(E) România la alegerile europene din 2014

„De luni de zile,  europarlamentarul democrat-liberal  Monica Macovei merge prin România. Puțini politicieni i-ar putea face față în acest tur de forță. Oriunde ar apărea această femeie cu aspect fragil, dar extrem de curajoasă și dură, este întâmpinată cu simpatie. Oamenii simpli o plac și ea se simte cel mai bine cu ei.
În calitate de ministru al Justiției, Macovei a învățat politicienii corupți să se teamă. La scurt timp după aderarea la UE, și-a pierdut prin urmare locul din Guvern. „Împotriva corupției, împotriva sărăciei” este sloganul ei în campania electorală europeană. Mulți politicieni o urăsc încă. Prim-ministrul socialist Victor Ponta a insultat-o din nou, catalogând-o drept „fascistă”.

În pofida succeselor spectaculoase ale sistemului judiciar în lupta împotriva corupției, politicienii români încă mai cred că se pot îmbogăți din banii altora.

Cu doi ani în urmă, când Ponta și Antonescu au lucrat împreună ca să răstoarne guvernul și să declanșeze procedurile de punere sub acuzare a lui Băsescu, cei doi au fost prieteni la cataramă.

Dar  „lovitura de stat la rece” a eșuat, nu în ultimul rând datorită intervenției instituțiilor UE, care nu au acceptat încălcarea Constituției și lipsa de fair-play politic al USL. În ciuda fraudei electorale masive, USL a ratat cvorumul necesar la referendumul privind demiterea președintelui.

Alegerile UE sunt considerate de către toate părțile ca un preludiu al bătăliei electorale din toamnă, atunci când se încheie cel de-al doilea – și ultimul – mandat al lui Băsescu în calitate de președinte.

Cu toate acestea, partidele politice s-au repoziționat. Uniunea Social-Liberală s-a despărțit pentru că Ponta nu l-a susținut pe Antonescu candidat prezidențial comun. Ponta nu mai are nevoie de Antonescu, Ponta însuși vrea să fie președinte. Social-democrații sunt nerăbdători să recapete cea mai înaltă funcție în stat, să-și recâștige puterea ca în „epoca de aur” 2000-2004 , când Ion Iliescu a fost președinte, și prim-ministru, Adrian Năstase.

Cu aceleași puteri ca șef de stat, cu care Băsescu a consolidat sistemul judiciar împotriva politicienilor corupți, Ponta ar putea să îl priveze de putere. Niciunul din candidații de dreapta fragmentată nu are șanse prea mari să câștige împotriva  liderului Partidului Social-Democrat. Nici Antonescu, care candidează acum pentru PNL.

Europa nu joacă în campania electorală europeană din Romania niciun rol.
Monica Macovei însă merge fără să se descurajeze din loc în loc pentru a promova statul de drept, standardele europene pentru un viitor decent în România. Lupta ei pare a fi aproape fără speranță. Dar ea nu renunță”.

KARL – PETER SCHWARZ,  Frankfurter Allgemeine Zeitung

foto: ziuaconstanta.ro