(E) Promisiunile populiste ale PSD înainte de alegeri nu-i mai pot convinge pe cărășeni

PNL este singurul partid care are un proiect concret pentru ca România să meargă înainte. În fața populismului și lipsei de argumente pe care o vedem la PSD, PNL vine cu un proiect economic serios, pentru că PNL înțelege cât de nociv este să faci promisiuni doar cu gândul câștigării alegerilor. Multe din propunerile PSD fie nu pot fi aplicate, fie ar arunca bugetul și România în aer.

De aceea, măsurile pe care liberalii le prezintă în fața cărășenilor sunt fezabile și se bazează pe analize economice solide. PNL propune scăderi de taxe care au sens, și care, pe termen lung, aduc mai mulți bani în educație, sănătate și în celelalte servicii publice esențiale, dar cel mai important, aduc bani în plus în buzunarele românilor.  PNL vrea o Românie care se dezvoltă sănătos și echilibrat, nu o țară care cheltuiește mai mult decât își permite.

PNL susține scăderea TVA de la 20% la 16%. Această măsură are un beneficiu direct pentru fiecare – prețurile bunurilor și serviciilor vor scădea, iar puterea de cumpărare va crește. Cu banii în plus, românii vor putea cumpăra mai mult sau vor putea economisi bani.

Aceasta este o adevărată măsură de scădere a taxelor. Cetățeanul câștigă și direct, și indirect – are mai mulți bani la dispoziție, iar statul are mai multe fonduri pentru a oferi servicii publice mai bune. Politica liberală de scădere a taxelor merge mână în mână cu responsabilitatea. PNL nu vrea să dea astăzi ca să ia mâine ce a dat prin introducerea altor taxe, cum face de obicei PSD. PNL vrea scăderi de taxe care să se simtă în buzunarul fiecăruia și pentru care să nu fie nevoie de alte măsuri compensatorii. Acesta este angajamentul PNL!

“PNL își propune în mod real creșterea puterii de cumpărare a românilor, prin reducerea TVA de la 20%, cât este acum, la 16%. Acest lucru va însemna că românii vor putea să cumpere mai mult cu aceiași bani. Mai mult, introducerea cotei generalizate de 16% impozit pe muncă la angajat și la angajator, va însemna că angajații vor lua în mână mai mulți bani la același salariu brut pe care îl au în prezent, iar angajatorilor le vor rămâne mai mulți bani pentru noi locuri de muncă. Eliminarea impozitării tuturor categoriilor de pensii însemnă că pensionarii vor primi lunar mai mulți bani la pensie. Toate aceste  măsuri economice vor avea două efecte foarte importante: creșterea puterii de cumpărare pentru că oamenii vor avea la dispoziție mai mulți bani și vor putea cumpăra de ei mai multe produse și va însemna, implicit, creșterea nivelului de trai, pentru că românii își vor putea permite lucruri care până acum le erau  inaccesibile din lipsă de bani”, a declarat Valeria Schelean, candidat pe prima poziție pe lista PNL pentru Camera Deputaților în județul Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/