(E)„Veniți alături de mine! Eu nu mă las!”

Candidatul la Parlamentul Europei din partea PDL este mai hotărât ca niciodată să facă dreptate.


Dragi români,

Am luptat pentru dreptate, pentru protejarea banilor publici, împotriva corupției și fraudei. Am arătat că nimic și nimeni nu mă poate cumpăra și nici intimida. Credința în Dumnezeu mi-a dat puterea de a spune răului pe nume și de a lupta cu el fără frică. Cei care comit fapte de corupție au și sufletul corupt și nu au credință. Dacă am respecta măcar trei din cele 10 porunci – să nu minți, să nu furi, să nu ucizi – viața noastră ar fi mult mai bună.

M-ați trimis în Parlamentul European, în 2009, să muncesc pentru România și pentru Europa. Și am muncit. Ultima lege pe care am făcut-o este Legea Confiscării Averilor infractorilor. Pe baza acestei legi, vom confisca averea care depășește venitul legal al persoanei condamnate și care nu poate fi justificată prin surse legale. Tot pe baza acestei legi, vom confisca banii și bunurile puse pe numele altora. Nu este suficient să trimitem infractorii după gratii. Trebuie să le luăm și banii, așa cum se face și în Marea Britanie sau America. Vreau ca banii confiscați să ajungă în bugetul public și să fie folosiți ca să construim șosele, spitale sau să mărim alocațiile pentru copii și pensiile.

Eu singură am finalizat 40 de legi ca raportor al Parlamentului European, mai mult decât toți europarlamentarii PSD și PNL la un loc. Sunt în top 3 din toți cei aproape 800 de europarlamentari din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene. În plus, am lucrat și alte 52 legi ca raportor al Grupului Partidului Popular European, am astfel un total de 92 de legi negociate și adoptate în Parlamentul European.

PSD și Victor Ponta întruchipează răul în politică. Cu ei mă lupt. Nu vrem o țară condusă de baroni și oligarhi anchetați penal, cum sunt pesediștii Duicu (Mehedinți), Mazăre și Constantinescu (Constanța), Cosma (Prahova), Oprișan (Vrancea) și alții, și nici de miniștri inculpați, cum este Dragnea, sau de turnatorul Voiculescu. Nu vrem o țară condusă de Ponta și PSD, care apără corupții și hoții, care vă lasă fără bani, care au introdus și au mărit până acum 36 de taxe și impozite, care distrug sectorul privat și vă lasă fără locuri de muncă.

Cine protejează corupții și corupția îi trădează pe români și trădează România. Și PSD, și PNL și-au apărat corupții de justiție. PSD și PNL nu sunt România. Eu sunt împotriva politicienilor corupți pentru a ajuta românii să scape de ei.
Țara în care eu cred este țara celor cinstiţi, a celor care muncesc, este țara competiției corecte în economie și în care legea este egală pentru toți. România trebuie să păstreze direcția Vest și parteneriatul cu America. Să fim uniți împotriva răului și să fim o națiune puternică.

Sunt Monica Macovei. Veniţi alături de mine, eu nu mă las! Veniți la vot pe 25 mai, la alegerile europarlamentare, și puneți ștampila pe PDL, primul partid pe buletinul de vot.”