(E) Luminița Jivan are soluții concrete pentru tineri! Educație, locuri de muncă și locuințe!

Directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin își poate folosi în următorii patru ani experiența acumulată ca director de bancă, în Prefectură și Ministerul Dezvoltării, iar mai nou în administrația publică județeană, pentru ca tinerii să nu mai vadă în plecarea din România singura șansă pentru o viață mai bună!

Luminița Jivan candidează în 11 decembrie pentru un loc în Camera Deputaților de pe locul trei pe lista PSD Caraș-Severin. E tânără, dar a acumulat deja foarte multă experiență, astfel că știe exact ceea ce vrea să facă în Parlament dacă va obține votul cărășenilor. Social-democrata vorbește în primul rând despre tineri, despre Programul PSD pentru tineret. Știu că mulți tineri cred că viitorul lor e în afara României. Mulți și-au pierdut încrederea în clasa politică. Pe acești tineri vreau să-i conving că PSD, prin programul nostru de guvernare, are soluții ca ei să rămână în țară, să-și întemeieze o familie, să poată să-și cumpere o locuință, să se alăture clasei de mijloc. Acest program pentru tineret se bazează pe lucruri concrete, a afirmat Luminița Jivan.

Programul PSD pentru tineret urmărește oprirea urgentă a plecării tinerilor, pentru care ar exista soluții să facă parte din clasa de mijloc. Unul din cinci tineri e șomer, ceea ce e tragic. Riscul de sărăcie în momentul de față e undeva la 42 la sută, ceea ce este alarmant. Undeva la 70 la sută dintre tinerii noștri nu își permit să acceseze credite pentru locuințe, deoarece nu au salariul necesar”, a mai arătat candidatul PSD.

Luminița Jivan a vorbit și despre discriminarea pe criteriul vârstei, care ar trebui eliminată. În acest sens, a exemplificat că un tânăr de 25 de ani plătește RCA-ul aproximativ 985 de lei, pe când o persoană mai în vârstă plătește doar 540.

În ceea ce privește sistemul educațional, PSD abordează în acest program mai multe teme interesante, cum ar fi alocațiile pentru finalizarea studiilor, bursele profesionale, iar pentru tinerii cu studii superioare garantarea unui salariu brut de minimum 2.500 de lei. Ne dorim să stimulăm antreprenoriatul, ne dorim să îmbunătățim programul Erasmus, care a funcționat foarte bine în guvernarea Ponta. Vreau să facilităm accesul la studii superioare pentru tinerii din mediul rural. În momentul de față accesul lor la universități nu e foarte facil. Noi dorim să suplimentăm cu 10 la sută locurile la facultate pentru tinerii din mediul rural”, a mai declarat Luminița Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/