(E) Ionel-Claudiu PASĂRE, pentru România, pentru români, pentru Caraș-Severin!

Dragi cărăşeni,

Sunt născut la data de 3 ianuarie 1980, la Reşiţa.

Părinţii mei, Ionel şi Maria, au avut mereu grijă să primesc o educaţie aleasă, să respect valorile morale şi mi-au insuflat dragostea faţă de semeni şi de natură.

Primii paşi la şcoală mi-au fost îndrumaţi de doamna învăţătoare Roşu, la Şcoala Generală nr. 1 din Bocşa Română, lângă Biserica unde am fost creştinat.

A urmat transferul la Reşiţa, la Şcoala Generală nr. 9, iar mai apoi, am devenit membru al colectivităţii Liceului Teoretic „Traian Vuia”, o şcoală de prestigiu, cu dascăli de excepţie şi colegi minunaţi.

După absolvirea liceului, am luat drumul Bucureştiului unde am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.

Cum am fost de mic pasionat de cariera militară, am urmat două programe de masterat, unul în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” şi unul în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” – Facultatea de Comandă şi Stat Major. După absolvirea cursurilor Şcolii Doctorale, am început să împărtăşesc şi altora din cunoştinţele acumulate prin participarea la numeroase sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale unde am susţinut peste 40 de lucrări de specialitate.

Sunt autor al volulmului „NATO-transformare şi noi provocări” (Editura Academiei Naţionale de Informaţii, tipografia Mirton, Timişoara, 2012) şi co-autor al volumului „Ultimul secol de conflicte în Balcani?” (Editura şi tipografia Academiei Naţionale de Informaţii”Mihai Viteazul” – Bucureşti).

Din punct de vedere profesional, am fost consilier în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, purtător de cuvânt şi consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, şef de birou senatorial al domnului Ioan Talpeş, iar în ultimii ani mi-am servit ţara sub drapel.

La numai 24 de ani am fost ales cel mai tânăr consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Reşiţa şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut şi au încredere în mine.

Anul acesta mi s-a încredinţat onoarea de a construi filiala Partidului România Unită la nivel judeţean şi, în calitate de preşedinte, vreau să le mulţumesc miilor de locuitori ai judeţului Caraş-Severin care ne-au încurajat şi ne-au susţinut candidatura pentru alegerile parlamentare.

Candidez cu încredere pe lista Partidului România Unită pentru Camera Deputaţilor şi vă aştept alături de noi pe 11 Decembrie, pentru a susţine proiectele noastre pentru un judeţ mândru şi prosper !

Votaţi poziţia 10 pe buletinul de vot, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat !

Pentru România, pentru Români !

Cu drag, pentru Caraş-Severin !

Ionel-Claudiu PASĂRE,

candidat PRU pentru Camera Deputaţilor

Banner Claudiu Ionel Pasare, Partidul Romania Unita

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/