E de bine?

Cică vin ploile, grindina, vijeliile etc. Foarte bine! Natura trebuie să se manifeste, altfel riscă să plesnească. Și asta ne-ar mai lipsi! Ne ajung Elena Udrea și Băsescu Traian, penali până în măduva oaselor. Elena Udrea, de exemplu, nu se astâmpără. Abia eliberată de la Târgșor, s-a și pus la taclale în ușa pușcăriei cu șeful postacilor săi, om plătit cu zece mii de euro, nefiscalizați, ca să scrie pe rețele ode blondei de la Cotroceni, martor într-un proces disjuns al Elenei Udrea, deși plasarea în arest la domiciliu nu permitea acest lucru. Încălcarea interdicției i-ar putea aduce iar încarcerarea. Dar este obișnuită cu chestia asta. Se trezește iarăși „prima doamnă″. Deși nu fusese niciodată. Despre Băsescu Traian, ce să mai zicem? Are cam 35 de dosare penale, care frig și din care trebuie să iasă ceva. Vor avea grijă de asta procurorii. A fost ziua Europei, sărbătorită și la Cotroceni. Au fost mulți invitați. Printre ei, foștii președinți Iliescu, Constantinescu și Băsescu. Cel care a refuzat invitația a fost Băsescu Traian. De ce? Dracu știe. Iohannis a vorbit despre proiectul de țară, care are în vedere intrarea României în spațiul Schengen și aderarea noastră la moneda euro. Evident, trasând sarcini și spălându-se pe mâini. Guvern, Banca Națională și clasa politică. Cine să-l contrazică? Probabil Băsescu Traian hăhăia printr-o berărie. Treaba lui, dar acest afront nu poate rămâne nepedepsit. Eu cred că nu s-a dus pentru că a a aflat că nu se vor da semințe, Iar Elena Udrea nu fusese invitată. Cu cine să danseze? Cu Iohannis? Era prea înalt. Nu dădea bine la americani și la UE. Se stopează în sfârșit defrișările ilegale ale pădurilor. Codul Silvic este gata, se află la Parlament. În ultimii ani s-au defrișat ilegal păduri în valoare de 9 miliarde de euro. O sumă fantastică! Prin tot felul de metode: licitații trucate, se tăia mai mult lemn decât prevedeau contractele, încredințare directă etc. Acum vor fi oprite aceste tăieri, care au lăsat golași munții noștri. E jale! Nimeni nu a intervenit până acum. Ponta e hotărât s-o facă. E de bine!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/