Dulcele adevăr din cupele romanilor, acum în mâinile reșițenilor [FOTO]

După ani de străinătate, românii se întorc acasă și pun în valoare frumusețea Occidentului. Și mai mult decât atât, este lăudabil faptul că revin chiar în orașul natal și pun bazele unor afaceri de succes, acțiuni ce contrazic ideea că preluăm de la străini tot ce este mai rău.

Maria Ghimbir și Aurelian Madem sunt exemplele care confirmă spusele: după 17 ani petrecuți în Roma, s-au întors acasă, în Reșița și au deschis o afacere care aduce mii de zâmbete pe fețele copiilor și îndulcește sufletul adulților. Gelateria Roma Mia, pentru că despre acest business este vorba, poate fi privită ca o afacere destul de banală, comună și totuși, ea este unică, cel puțin în oraș, deoarece toate produsele folosite la prepararea înghețatelor sunt bio, fără adaus de substanțe chimice, artificiale, fertilizatori, pesticide sau aditivi alimentari.

Deschisă din luna martie a acestui an în Centrul Civic al Reșiței, vizavi de Palatul Cultural, gelateria își așteaptă clienții cu peste 20 de sortimente de înghețată, iar pe micuți îi întâmpină cu Gelato Spiruli sau înghețata ștrumfilor, așa cum au caracterizat-o cel mai bine copiii.

Vă întrebați ce este așa de special la aceste produse? 

Iată caracteristicile a două dintre cele mai căutate preparate:

  • Gelato Spiruli sau înghețata Ștrumfilor – înghețată azurie naturală a cărei culoare este dată de alga spirulina, bogată în aminoacizi esențiali, vitamine și minerale
  • Gelato Vegano – înghețata pentru vegani și cei cu intoleranță la lapte, fără ingrediente de origine animală, cu extracte din ștevie, pentru cei care acordă atenție consumului de calorii

Ideea pentru acest tip de antreprenoriat a plecat din Italia și mai exact din Roma, locul în care au trăit și unde au urmat cursurile de gelatier, pentru ca succesul să fie garantat. Maria Ghimbir ne-a povestit că atât aparatura folosită în laborator, cât și toate produsele sunt aduse din Italia, fructele sunt 100% naturale, iar cafeaua este și ea achiziționată tot din Italia.

Toți cei care vor vizita Gelateria Roma Mia, al cărei nume a fost ales chiar din experiența vieții și a locului, se vor putea bucura de cupele de înghețată la doar 4 lei sau 5 lei pentru aceia care aleg varianta cu fistic, alune sau modelul vegan. În meniul „colorat” al gelateriei sunt incluse, pe lângă diversele tipuri de înghețată, și salatele cu fructe de sezon, fresh-uri și limonade, frappe-uri, precum și mult îndrăgitele clătite, reinterpretate.

Punctul atractiv al gelateriei este ghereta de pe bicicletă din incinta locației, care va „pleca” spre zona Victoria, zilele următoare, pentru a bucura și locuitorii din acea parte a orașului și nu numai.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157692642660432″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/