Duel bănățean în Valea Domanului. CSM Reșița – trei puncte cu Ripensia!

CSM Reșița întâlnește astăzi, de la ora 15:00, pe Ripensia Timișoara, într-un meci din etapa a cincea a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a. Rosso-nerii vor toate cele trei puncte, continuând astfel seria victoriilor începută săptămâna trecută.

CSM Reșița a intrat în cantonament la stadion, după antrenamentul de ieri după-amiază, iar astăzi își așteaptă fanii în tribunele Stadionului „Mircea Chivu” din Valea Domanului pentru un meci care aduce față în față echipa Reșiței, aflată în ascensiune, și o formație, Ripensia, cu rezultate contradictorii în acest început de campionat. CSM Reșița poate obține a treia victorie consecutivă din acest sezon, după 1-0 în restanța cu Pandurii II și 2-0 pe terenul celor de la CSM Lugoj.

„Venim după două victorii consecutive și, din punctul meu de vedere, după jocuri bune. Cu toate că am pierdut în primele două etape, jocul m-a mulțumit, în schimb rezultatul nu m-a mulțumit. Dar după mai multe jocuri bune, trebuie să vină și rezultate. S-a adeverit ce am spus. Ne așteaptă un meci greu, Ripensia este o echipă imprevizibilă, pierde acasă, câștigă în deplasare. Pe urmă a făcut egal acasă. Dar sper ca băieții să joace foarte bine și să câștigăm, pentru că avem moral bun după cele două victorii consecutive. Robert Covăsală are ruptură de ligamente încrucișate, până în iarnă nu ne putem baza pe el și va trebui să se opereze. În rest, lotul este valid. Eu mi-aș dori să vină multă lume la meciul cu Ripensia, ca de altfel la toate meciurile noastre, pentru că CSM Reșița este echipa județului”, a spus antrenorul Leontin Doană.

Partida CSM Reșița – Ripensia Timișoara va fi arbitrată de Alin Olaru, asistat de Marian Costache (ambii din Râmnicu Vâlcea) și Maria Mădălina Mazilu (Drăgășani). Observatori: Alexandru Rojneai (Alba Iulia) și Nicolae Dima (Gorj).

Tot astăzi, de la ora 15:00, mai sunt programate meciurile:
Industria Galda – Millenium Giarmata, Gloria Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş, UTA Bătrâna Doamnă II – CSM Lugoj.
Vineri s-au disputat trei meciuri, încheiate cu următoarele rezultate:
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Poli Timişoara II 2-5
Unirea 1924 Alba Iulia – Pandurii Târgu Jiu II 1-2
CNS Cetate Deva – Performanţa Ighiu 2-1

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/