A apărut primul caz de meningită la Reșița

Un copil care este înscris la Grădinița PP5 din Reșița a fost diagnosticat zilele trecute cu meningită de specialiștii din Timișoara. Alți câțiva micuți au prezentat o simptomatologie asemănătoare, astfel că oficialii de la Direcția de Sănătate Publică au luat decizia să dezinfecteze unitatea de învățământ.

Autoritățile de la Direcția de Sănătate Publică s-au mobilizat la finele acestei săptămâni, ca să se asigure că la Grădinița PP5 cazul de meningită depistat la micuțul cu vârsta de doi ani nu se extinde și la ceilalți colegi ai săi. „Au fost două cazuri suspecte, iar dintre acestea, unul a fost confirmat”, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică, Luca Dragoș.

Acesta dorește să îi asigure pe părinții copiilor care își desfășoară activitatea la Grădinița cu Program Prelungit Numărul 5 că, în niciun caz, nu poate fi vorba despre o epidemie. În ciuda acestui fapt, s-au luat măsuri de precauție.

„Vineri, i-am trimis pe copii mai devreme acasă, deși substanțele pe care noi le folosim pentru dezinfecție sunt atestate de Ministerul Sănătății și nu impun închiderea unei instituții. Acestea se folosesc chiar și în spitale. Pentru ca operațiunea să se poată derula în bune condiții, însă, am luat această decizie”, spune Mircea Borcău, epidemiolog în cadrul DSP Caraș-Severin.

În plus, acesta a subliniat faptul că au mai fost câțiva copii suspecți de aceeași boală, dar febra foarte mare, faptul că au vomitat și au suferit de eneterocolită i-au determinat pe medici să pună diagnosticul unei infecții alimentare. Asta mai ales că, simptomatologia nu a corespuns sub nicio formă cu cea a băiatului care este internat acum la Timișoara.

De luni, părinții își pot trimite copiii la grădiniță, fără să își facă vreo grijă în privința contactării unei boli atât de periculoase, așa cum este meningita.