Nominalizarea lui Ion Mocioalcă

Ion Mocioalcă, liderul politic al social-democraţilor cărăşeni, după ce a tăcut ca mutu’ în presă, pe facebook şi pe blogul său toată perioada disputei dintre preşedintele PSD şi premierul PSD, a aruncat declaraţia-bombă!

„În momentul de faţă, mingea este la preşedintele Iohannis care s-ar putea să nu nominalizeze un premier de la PSD”, a zis cu adâncă înţelepciune Mocioalcă. Fără a şti, evident, că tocmai asta spusese Sorin Grindeanu încă de când a fost tamponat de Dragnea în primul CEx al PSD. Şi că asta a repetat apoi ca un laitmotiv „premierul nostru”, ca pretext doar.

E ca şi cum am spune noi acum: „În momentul de faţă, mingea este la preşedintele PSD Dragnea, care s-ar putea să-l nominalizeze pe Ion Mocioalcă cap de listă moartă la viitoarele alegeri parlamentare”.

Sau: „În momentul de faţă, mingea este la preşedintele PSD Dragnea, care s-ar putea să nu mai nominalizeze oamenii propuşi de Ion Mocioalcă pentru funcţiile de şefi ai deconcentratelor din Caraş-Severin”.

Sau: „În momentul de faţă, mingea este la preşedintele PSD Dragnea, care s-ar putea să nominalizeze schimbarea unor şefi de deconcentrate din Caraş-Severin loiali lui Ion Mocioalcă”.

Sau: „În momentul de faţă, mingea este la preşedintele PSD Dragnea, care s-ar putea să ceară urgentarea unor dosare penale în care e nominalizat şi un anumit baron de Caraş-Severin”.

Sau… Sau nu mai bine ne oprim aici? Căci, să fim serioşi, cine suntem noi? Nişte neica nimeni, pe lângă marele om de stat Ion Mocioalcă care, după ce a tăcut ca mutu’ în presă, pe facebook şi pe blogul său toată perioada disputei dintre preşedintele PSD şi premierul PSD, crede că asta am aşteptat de la el, să apară acum ca să-şi dea cu părerea. Cu părerea altuia.