Dotarea la nivel local pentru intervenții urgente, o enigmă!

În momentul de față, județul nu știe cu exactitate care sunt resursele umane și materiale ce intervin în cazul unei situații de urgență. Această stare de lucruri este determinată de neglijența cu care sunt realizate documentele la nivel local.

Pentru că datoria Comitetului pentru Situații de Urgență este să verifice situația la nivelul fiecărei localități atât din punctul de vedere al personalului, cât și în ceea ce privește dotarea cu aparatura necesară în intervenții, s-a organizat la nivelul județului un astfel de control.

În urma raportului de activitate al acestui comitet, unele nereguli au început să apară, probleme ce ar putea crea situații nefericite în cazul unei urgențe pe plan local. Localitățile din județ nu au dat dovadă de seriozitate în întocmirea documentației cu dotarea pentru intervenții și astfel nu se pot stabili cu exactitate câte mașini ar interveni dacă s-ar întâmpla ceva. „Din cauza întocmirii cu superficialitate a acestor planuri locale, în acest moment nu putem estima care sunt dotările reale existente la nivel local”, a precizat Titus Susan, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”. Una dintre scuzele pentru această situație este faptul că planul de dotare cu resurse umane și materiale a fost întocmit înainte de stabilirea bugetelor locale, astfel că nu se știe dacă între timp s-a mai achiziționat ceva sau nu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La fel de prost stau și serviciile de voluntari în situații de urgență. Pentru că sunt primii care intervin, aceștia trebuie să fie pregătiți. Cu toate acestea, multe localități din județ nu dispun de un astfel de serviciu, iar cele care au voluntari pregătiți declară numărul acestora mult mai mare decât în realitate. „O altă chestiune care induce în eroare priveşte încadrarea cu personal a serviciilor voluntare; adică, în situaţiile transmise apare un număr mai mare de persoane”, a mai adăugat Titus Susan.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/