Dotare cu avertisment. Ce mesaj a transmis ISJ la repartiția microbuzelor școlare?

De astăzi, circa 200 de copii din Caraș-Severin beneficiază de câte un mijloc de transport în comun civilizat. Asta pentru că, de la centru, prin Instituția Prefectului, în județ au ajuns 12 microbuze școlare.

Acțiunea de predare a microbuzelor a fost una modestă și s-a derulat în curtea Liceului „Ștefan Anghel”. Momentul a fost apreciat de mai marii județului ca fiind unul extrem de important, mai ales că până acum elevii din mai multe comune cărășene s-au deplsat pe cont propriu până la școala în care învață. Localitățile în care au ajuns noile microbuze sunt: Coronini, Gârnic, Berlişte, Cornereva, Naidăş, Pojejena, Teregova, Turnu Ruieni, Cărbunari şi Zăvoi, după ce alte două autovehicule, înmânate într-o festivitate ţinută la Bucureşti, au ajuns la Ciuchici şi Eftimie Murgu.

„Acest lot de 10 plus 2, de 12 microbuze, este un prim lot de microbuze care vin în Caraș-Severin pe baza unor solicitări pe care noi le-am făcut primăriilor din județ. Pe baza unei analize pe care a făcut-o Inspectoratul Școlar Județean, noi am trimis o solicitare Ministerului Dezvoltării Regionale de 38 de microbuze (…) 8 microbuze au fost neeligibile pentru că erau localități urbane, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu, Silviu Hurduzeu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647987541375″]

Avertizări către edili

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Odată ce microbuzele au ajuns la Reșița, inspectorul general nu a uitat să le reamintească celor care au intrat în posesia microbuzelor că scopul lor este precis: acela de a transporta elevi.

„Sper ca prin acest program problema transportului copiilor de acasă la școală să fie rezolvată. Vom fi foarte atenți ca microbuzele să fie utilizate strict pentru transportul școlar al copiilor. În documentul care însoțește microbuzul, scrie acest lucru”, a spus generalul Nicolae Grindeanu.

Aceeași avertizare a fost transmisă și de parlamentarul Ion Mocioalcă, prezent la acțiune, la invitația Instituției Prefectului. „Îi îndemn atât de primarii care sunt aici ca proprietari, cât și pe directorii care conduc aceste unități școlare să nu folosească aceste microbuze decât pentru ce sunt destinate, și nu pentru acțiuni politice sau altfel de acțiuni și la solicitarea nu știu cui din comunele respective”, a spus vicepreședintele PSD, Ion Mocioalcă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/