Doi reşiţeni, la Campionatul Mondial Universitar de lupte!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Campioni ai României la 84 şi 74 de kilograme, Andrei Franţ şi Sebastian Uţă au ajuns în Finlanda, unde încep mâine mondialele dedicate studenţilor.

Secţia de lupte de la CSM Reşiţa şi-a fixat şi de această dată obiective îndrăzneţe, atât Andrei, cât şi Sebi ţintind podiumul la categoriile lor de greutate. “Ca de fiecare dată, noi ne propunem obţinerea unor rezultate frumoase. Cei doi sunt campioni de seniori ai României, au mai multe participări şi chiar medalii la competiţii internaţionale şi sperăm într-o comportare foarte bună”, a declarat antrenorul emerit Adrian Dacica.
Andrei Franţ s-a pregătit în ultima vreme nu numai pentru competiţia din Finlanda, ci şi pentru a deveni profesor la CSŞ Reşiţa. “Am făcut o pregătire bună și sper să fiu în primii trei în Finlanda. E adevărat că am susţinut înainte de a pleca la mondialele universitare examenul pentru postul de profesor la Școala Sportivă. Am reușit cu nota 7. Am avut emoții ca orice om, dar mă bucur că am reușit să promovez. Știu că va fi mult mai greu de acum înainte, dar și foarte frumos”, a spus Andrei.

untitled design set 970x90 px
banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/