Doctorul Purea a schimbat diagnosticul: “Romeo Dunca mi-a făcut impresia unui om simpatic, cinstit!”

untitled design set 970x90 px

Consilierul județean PMP Paul Purea l-a reevaluat pe omul de afaceri timișorean care-l criticase dur într-o scrisoare deschisă adresată administrației publice județene din cauza faptului că una ar fi spus și alta ar fi făcut!

Romeo Dunca a lovit tare în Paul Purea nu pentru că acesta din urmă l-a ajutat pe Ion Mocioalcă să desemneze președintele Consiliului Județean, ci pentru că în discuțiile dintre ei doctorul ar fi exprimat cu totul alte păreri și convingeri. În ziua votului însă, pentru Purea n-ar mai fi contat nimic din ceea ce i-a spus omului de afaceri, a contat doar sarcina de partid. Serios șifonat după reacția lui Dunca, Paul Purea a ținut să facă unele precizări, nu de alta, dar ar fi existat riscul, spune domnia sa, ca unele lucruri să fi fost înțelese greșit.

“Am intrat în politică sperând că pot contribui şi eu, cu experienţa mea de o viaţă, la schimbarea stării de lucruri – urâtă şi nevoiaşa – depanată, în cei 26 de ani scurşi de la Revoluţie. M-am înşelat! Se pare că în România, mai ales în judeţul Caraş-Severin, încă multă vreme lucrurile o să se rostogolească pe făgaşul lor neprielnic şi “urât mirositor”. Din păcate! Dar, asta e o altă problemă decât cea la care vreau să mă refer, strict, acum…

În legătură cu ceea ce se vehiculează, “de moment”, în presa locală cărăşană, doresc să precizez câteva aspecte:

  • Nu voi face niciodată politică pestilenţială şi în interesul vreunui grup particular de interese. Şi nici în interes personal. Politica mea este, şi va fi mereu, pentru/în interesul cetăţenilor care m-au ales, al judeţului şi al ţării. Mereu, în litera “curăţeniei” şi a legii.
  • Atâta timp cât fac parte dintr-un grup politic, respect principiile, disciplina şi hotărârile acelui grup. Acelaşi lucru, când e vorba de un partid politic. Asta înseamnă – în concepţia mea – disciplină, corectitudine, fidelitate. Demnitate şi morală. Când “viziunile” noastre nu mai coincid, mă retrag.
  • Nu jignesc pe nimeni, nu exprim păreri şi judecaţi de valoare, pripit şi superficial, despre persoane pe care nu le cunosc. Şi, aici, vreau să fac o precizare (sper să fie şi clară!) despre domnul Romeo DUNCA, cunoscutul om de afaceri timişorean. Da, îl cunosc, am vorbit cu dânsul despre proiectul în legătură cu investiţiile, pe care doreşte să le facă pe Muntele Mic. Subiectul este de anvergură, şi, depăşeşte spaţiul unui comentariu de câteva cuvinte… Despre domnul Dunca, personal – ca antropologie, suflet şi morală – nu pot, şi ar fi nedrept să mă pronunţ în vreun fel. Nu îl cunosc îndeajuns încât să îndrăznesc să fac aprecieri despre dânsul – bune sau rele. Acelasi lucru despre „morala” si afacerile dumnealui. În cele câteva minute de discuţii, mi-a făcut impresia unui om simpatic, cinstit, calm, sigur pe acţiunile şi vorbele sale, direct în abordarea problemelor,..atât! Ce aş putea afirma mai mult? Ce el, a declarat şi a scris despre mine, e problema dumnealui. Fiecare cu părerea şi convingerile lui! Se pare, totuşi, că “cineva” vrea să mă arunce într-o gâlceavă cu domnul Dunca – aiurea, nemeritată şi… ciudată! De ce ? Habar nu am… Probabil, e vorba tot de inerţie şi… vechi metehne cărăşene! Bărzăvene! Oricum, dacă fără de voia mea, s-a strecurat vreun cuvânt, categoric răstălmăcit(!), CE VINĂ AM EU?”, a spus Paul Purea, într-o replică la cele afirmate de Romeo Dunca.

CITEȘTE ȘI:

Paul Purea: “Romeo Dunca este un om de probitate morală mică! Era mai naturală alianța PMP-PNL, dar eu a trebuit să votez cu PSD!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/