DNA-ul s-a întors la Consiliul Județean Caraș-Severin! Pe DJ 571B miroase a șpagă!

Dezvăluirea a fost făcută chiar de către președintele administrației județene, Silviu Hurduzeu, care a explicat de ce deocamdată acel drum este un adevărat drum al oaselor!

Drumul Județean de Șopotu Nou, DJ 571B, nu are nicio legătură cu civilizația. În schimb, ar putea avea implicații penale pentru cei care și-au bătut joc de banul public și de cetățenii din zonă. Întrebat fiind când se va pune o lopată de asfalt în craterele din acest drum, președintele CJ, Silviu Hurduzeu, a explicat că orice intervenție se lasă pentru o vreme așteptată. Din cauza unei anchete a procurorilor anticorupție.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Am primit solicitări din partea instituțiilor statului legate de finanțările și reparațiile care s-au făcut la acel drum. Este vorba de DNA. Am transmis documentul la DADPP Caraș-Severin pentru a transmite mai departe toate datele legate de lucrări, de finanțare, contractele legate de acel drum, pentru că au fost mai multe firme care au lucrat acolo. Ținând cont de acest aspect eu nu pot da ordin pentru începerea vreunei lucrări de reparații la acel drum până nu se va finaliza expertiza DNA. Din punctul meu de vedere, orice lucrare care s-ar face acolo ar putea fi interpretată ca acoperire a ceea ce s-a făcut sau nu s-a făcut la acel drum”, a declarat Hurduzeu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/