DNA-ul a lăsat vama fără personal

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Chiar dacă doar pentru o lună, traficul de țigări, una dintre cele mai frecvente infracțiuni din județ datorate  graniței cu Serbia, a ajuns sub media Uniunii Europene, unul dintre scopurile șefului Serviciului de Frontieră.

Biroul Vamal Niadăş este nevoit să facă treabă cu personal mult sub nevoile instituției. Chiar dacă toată lumea lucrează cot la cot, se simte lipsa angajaților. „În momentul de față, pe graniță avem 2 lucrători vamali, unul la intrarea în țară și altul la ieșire. Tocmai de aceea procedurile de verificare durează foarte mult și oamenii sunt nemulțumiți. Mai trebuie angajați oameni, însă Autoritatea Națională a Vămilor trece printr-un proces de reorganizare și vom vedea ce organigramă va ajunge la noi”, a explicat Cătălin Zărnescu, șeful Biroului Vamal Naidăș. Problema personalului a plecat din 2011 când DNA-ul a făcut curățenie la granițele țării. Astfel, din cele 16 posturi din organigramă, în momentul de față sunt 12 angajați, șase angajați ai biroului din Naidăș și șase transferați provizoriu de la alte birouri din zonă ca să acopere lipsurile.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Chiar și în această situație, Poliția de Frontieră se laudă cu o reușită pe luna ce a trecut. Traficul de țigări a fost redus sub media Uniunii Europene. „Contrabanda cu țigări a scăzut sub 9 la sută, adică sub media impusă de Uniunea Europeană, avem un procent de 8,9 la sută. Acesta a fost țelul meu și pe iulie am reușit scăderea numărului de țigări introduse ilegal. Toți șefii companiilor de tutun sunt mulțumiți pentru acest rezultat”, a explicat comisarul șef Florin Bulgariu, șeful Poliției de Frontieră Caraș-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/